animed

Măsura este valabilă în special pentru arădenii cu venituri reduse

Pentru prevenirea abandonului, precum şi pentru gestinarea numărului de câini şi preîntâmpinarea bolilor la aceştia, asociaţia Animed Arad vine cu servicii noi. De această dată, măsura este pentru câinii cu stăpân, proprietarii acestora beneficiând de subvenţionarea unor servicii.

Animed a lansat „programul pentru câini cu proprietar“, în cadrul căruia sunt oferite servicii complete, potrivit noii legi şi anume: sterilizare, microcipare, vaccinare antirabica, noul carnet de sanatate, înregistrarea cainelui în R.E.C.S. Subvenţionrea este posibilă cu sprijinul străinilor.

„Ideea este ca proprietarul să platească medicului veterinar numai 30

lei, restul fiind acoperit de Animed Deutschland, înfiinţată în Germania (…)

Acest program are ca şi grupuri ţintă segmentul de populatie care nu are

deloc venituri si segmentul care are venituri mici şi foarte mici, în

scopul prevenirii unui val de abandonuri datorate cererilor noii

legislatii. Intenţionăm să colaborăm cu viitoarea poliţie a animalelor în sensul

ca aceasta să nu amendeze din prima proprietarii care poate nici nu cunosc

cererile noii legi, ci să dea prima dată numai o avertizare şi datele

noastre de contact pentru rezolvarea problemei, urmând a amenda

proprietarul numai dacă acesta nu ne va apela. Vom încerca să servim cât

mai mulţi proprietari, în limita bugetului disponibil desigur“, spune Claudiu Iosim, fondatorul Animed Arad.

Reprezentaţii Animed mai spun că, nu doresc ca scopul lor să fie interpretat ca acela de a lua clienţii cabinetelor veterinare. De asemenea, aceştia mai spun că este posibil să solicite unele acte care să demonstreze că veniturile solicitanţilor sunt mici.

Recomandările redacției