Nici nu mai contează numele premierului. La ora la care scriu aceste rânduri, şedinţa social democraţilor este încă departe. Şi până la urmă nu asta este cel mai important. Ci faptul că la noi, orice lege se poate interpreta în zece feluri. Asta n-ar fi nimic, numai că toate zece sunt bune. Şi atunci te iei cu mâinile de cap şi nu mai ştii încotro s-o iei. Aşa că… Băsescu rămâne cel mai bun premier, care n-a fost să fie. Chiar dacă a avut nenumărate mandate ca ministru şi n-a rămas nimic, da chiar nimic în urma sa. Ba nu, au rămas nişte tăbliţe cu: „Aici sunt banii dumneavoastră“, „Iarna nu-i ca vara“. „Nu ne trebuie autostrăzi“. Aşa că acum a băgat din nou şopârla şi o decizie s-a mai amânat cu ceva timp. Nu mai e cazul de o criză politică, că deja suntem în mijlocul curentului de peste un deceniu. Norma­litatea ar fi ceva neobişnuit. De aceea şi felul în care preşedintele a respins-o pe Sevil Shhaideh, fără nicio explicaţie este definitoriu pentru democraţia din acestă ţară. Fără absolut nicio motivare. Aşa te poţi gândi la orice şi de fapt aşa au lăsat să se înţeleagă cei din opoziţie. În fond încă putere,fiindcă liberalii şi useriştii sunt  la putere. Cioloş este încă prim-ministru. Ceea ce nu este nici pe departe normal, după mai bine de două săptămâni de la alegeri. Şi nişte alegeri câştigate categoric de către PSD. Partid care împreună cu ALDE a dovedit că are o majoritate măsurabilă în Parlament. Şi în fond până la urmă harta României a fost „înroşită”. Deci asta este opţiunea electoratului. Nu este loc de interpretare aici. Lucrurile sunt simple: poporul are întotdeauna dreptate.  Aşa este normal. Numai că la noi normalul este ieşit din tipare. Aşa că mari analişti, apostoli ai dreptei, o dreaptă care le dădea nemeritate beneficii, desigur de la buget, că doar nu din buzunarul ei, s-au grăbit să conteste rezultatul. Un rezultat ieşit prin vot, nu prin lovituri oculte. Când rezultatul le convenea poporul era înţelept. Acum nu.  Acum… „nu a fost informat şi a votat prost”. Adică când a ieşit invers faţă de proiecţiile dorite, judeci cu altă măsură. Şi culmea aceştia sunt reprezentanţi ai societăţii civile, care luptă pentru democraţie şi alte bla-bla-uri din astea care sună bine. În clipa asta însă, dau dovadă acum de cea mai pură gândire stalinistă. Dar lor li se pare normală, când de fapt este anormală. Iar norma­litatea ar fi aproape oriunde pe planeta asta ca oamenii să nici nu ştie numele premierului. De ce? Simplu. Pentru că nu-i interesează. Ei ştiu că au un anumit nivel de trai, pentru care muncesc, au o afacere mai mică sau mai mare, plătesc taxe şi impozite. Şi pentru asta au drepturile foarte clar stabilite: sistem medical, sistem de învăţământ,  sistem de pensii. Au un prezent clar şi un viitor bine prefigurat. Altfel spus ştiu parcursul vieţii lor. E normal. La noi uităm şi trecutul foarte apropiat, prezentul este incert, iar despre viitor… Viitorul se vede printr-un geam opac. Îl tot ştergem, dar parcă lucrurile devin mai neclare. Dar asta este  normal  la noi. Aşa că un nume sau altul chiar nu mai contează…

Recomandările redacției