Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) prevede o creştere a preţului final al gazelor la consumatorii non-casnici de 1-2% după următoarea etapă de liberalizare de la 1 octombrie, iar la consumatorii casnici estimările sunt de 2%, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Niculae Havrileţ, preşedinte al ANRE.

„La consumatorii non-casnici s-a prevăzut un orizont de timp de 2 ani 2013 – 2015 (pentru liberalizare a preţurilor n.r.) în care convergenţa preţului din producţia internă să ajungă la nivelul preţului din import, lucru care ar fi însemnat o creştere de 18% la preţul final. Desigur, creşterea preţurilor la producţia internă este una mai mare decât 18%, dar având în vedere că în România se practică coşul, adică un mixt între producţia internă şi import, pe preţul final se aşteaptă o creştere de 18%. Se aştepta, pentru că până în acest moment am observat că, în momentul în care am liberalizat sectorul gazelor, la 1 februarie, cu 5%, acest procent s-a transmis în preţul final. La 1 aprilie, la o altă etapă de creştere cu 5%, având în vedere că între timp importul a scăzut, a scăzut şi preţul gazului din import în preţul final, s-a regăsit o creştere zero, iar la 1 iulie din 5% prevăzut în preţul final s-a reflectat creştere de 3%”, a spus Havrileţ.

Potrivit acestuia, din primii 3 paşi în care creşterea trebuia să fie de 15%, în mod real s-a înregistrat doar 8%.

„În acest an mai avem o creştere pregătită pentru 1 octombrie, de 3%, dar, dacă evoluţia va fi în acelaşi sens, considerăm că nu va depăşi mai mult de 1-2%. Iată că în primul an, de la 18% prevăzut în calendare, se va încheia cu 9-10%, maximum 11%. Noi am pus 11% ca o estimare. La consumatorii casnici, pentru că a fost o singură etapă, la 1 iulie, de 8%, deoarece prima etapă se reflectă în preţul final în întregime, 8% se reflectă şi în preţul final. În următoarea etapă, de la 1 octombrie, va înregistra un 2%. Presupunem că va fi un 9% (pentru întreg anul n.r.)’, a mai spus Havrileţ.

 

(AS – autor: Florin Bărbuţă, editor: Nicoleta Gherasi)

 

Recomandările redacției