Ansamblul „Valea Mureșului” – prestație deosebită peste graniță

0
94

Tradițiile și folclorul specific zonei Văii Mureșului au ajuns din nou peste graniță. Săvârșinul a reprezentat județul la un festival folcloric de la Gyula, Ungaria. Este vorba de cunoscutul Festival „Peri­nița”, în cadrul căruia s-au întrecut în talent și pasiune pentru dans popular, mai bine de 250 de dan­satori. Ansamblul „Valea Mureșului” din Săvârșin s-a făcut remarcat aici, ca de fiecare dată când a participat la evenimente cultural – artistice. De altfel, ansamblul a fost invitat de onoare în cadrul evenimentului. Și asta pentru că, Săvârșinul este înfrățit cu comunitatea românilor din Biharkeresztes, județul Hajdú-Bihar.
Timp de două zile, în perioada 8 – 9 iunie, Festivalul „Perinița”
a adunat mii de vizitatori. Toți parti­cipanții au evoluat impecabil,
dar ansamblul „Valea Mureșului” a
impresionat publicul, după cum susține și Ionel Pavel, directorul Casei de Cultură Săvârșin: „În organizarea evenimentului este implicat Gyorgy Grosz, fost instructor de dansuri pentru formații din Ungaria. Acesta ne-a invitat special la eveniment, iar noi avem o relație de înfrățire cu autoguvernarea de etnie română din Biharkeresztes. Am avut un scurt sejur de două zile, cu cazare și masă și am vizitat ștrandul din Gyula. Copiii au avut o prezență scenică deosebită fiind apreciați de public. Festivalul a fost unul cultural – artistic și nu unul concurs, iar în urma participării, în afara experienței și momentelor plăcute, ne-am întors și cu diploma de participare”.
În luna iulie, formația de dansuri populare din Gyula va veni la Valea lui Liman – Timiș, în tabăra de dansuri, pentru o pregătire comună cu dansatorii din Săvârșin. Pentru ansamblul din Săvârșin urmează noi evenimente în perioada următoare. Între acestea se numără și Festivalul Recoltei de la Biharkeresztes – în septembrie, dar și Ruga de la Bata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.