Dacă luna decembrie a putut fi considerată drept o lună de toamnă, din punctul de vedere al temperaturilor și precipitațiilor, nu același lucru se poate spune despre luna ianuarie, când încă din primele zile, am avut parte de ger, temperaturile ajungând, în zona Aradului, până la -9 grade Celsius, iar potrivit meteorologilor, ninsorile nu se vor lăsa mult așteptate nici ele.Conform site-ului german wetter.de., folosit de unii angajați ai CNADNR pentru a afla ce va urma din punct de vedere meteorologic, mâine la Arad, temperaturile vor fi cuprinse între – 2 și – 7 grade Celsius și este posibil să ningă. Marți, vremea se va încălzi ușor, maximele fiind de 2 grade Celsius, iar minimele de – 4. Tendința de încălzire se va menține și miercuri, când vor fi temperaturi cuprinse între -1 și 1 grad Celsius, iar joi, maximele vor urca până la 2 grade, dar au fost prognozate și ninsori. Vineri, vremea se va încăzi din nou, meteorologii germani vorbind de temperaturi cuprinse între -1 și 4 grade și sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie. Sâmbătă, temperaturile vor fi cuprinse între 0 și 4 grade, iar duminică, între 1 și 6 grade și va ploua toată ziua. AccuWeather.com anunță că astăzi vor fi ninsori, iar temperaturile vor fi cuprinse între – 3 și – 5 grade. Marți, temperaturile vor fi cuprinse între 0 și – 3 grade, miercuri, între 2 și – 2 grade, joi, între 2 și -1, vineri între 4 și – 2, sâmbătă între 4 și 0, iar duminică la fel, dar vor fi șanse de ploaie. Săptămâna viitoare, temperaturile vor urca ușor, iar șanse de precipitații vor fi marți, când sunt aștepate ploi, joi, când va fi probabil lapoviță și vineri, când temperaturile vor scădea din nou până la – 5 grade și este posibil să ningă.

Cod galben de vreme rea   

Potrivit site-ului Administrației Naționale de Meteorologie, începând de ieri, de la ora 14, până astăzi la ora 12, a fost emisă o averizare de cod galben de vreme rea, ceea ce înseamnă că meteorologii atrag atenția cu privire la ninsori, intensificări ale vântului și temperaturi scăzute. Astfel, ninsorile se vor extinde dinspre partea de sud-vest a țării înspre regiunilre sudice, iar stratul de zăpadă care se va depune va ajunge până la zece centimetri. Conform prognozei, în Oltenia și vestul Munteniei, vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50-55 km/h, iar în sudul Banatului 60-70 km/h, viscolind zăpada. Vremea se va menține geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei, în nordul și centrul Moldovei, temperaturile vor ajunge să coboare sub – 15 grade Celsius. În sudul Dobrogei, în estul și centrul Munteniei și în București va ninge slab, iar vântul va avea o viteză de 40-45 km/h.

Recomandările redacției