Apel la bunăvoinţa arădenilor: campania „Trăiește Magia Crăciunului, dăruind!”a fost lansată

0
93

Pentru al treilea an, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului organizează campania umanitară „Trăiește Magia Crăciunului,  dăruind!”.  Instituţia face un apel la solidaritatea arădenilor, pentru sprijinirea celor aflaţi în nevoie. Sute de copii nevoiaşi au fost ajutaţi cu donaţii în cadrul campaniei de anul trecut.

„Prin eforturi susținute, mobilizarea și implicarea tuturor partenerilor și colaboratorilor cooptați în organizare, campania umanitară „Trăiește Magia Crăciunului, dăruind!” a ajuns în acest an la ediția a III-a.

Obiectivul acestei campanii este ajutorarea copiilor proveniți din grupuri vulnerabile, din familii sărace sau dezorganizate, prin oferirea de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse igienico-sanitare,  materiale educative și alimente neperisabile“, spune Diana Vogel, purtătorul de cuvând al DGASPC Arad.

Anul trecut numeroși arădeni au răspuns apelului la solidaritate, fiind ajutate 136 familii cu peste 400 de copii, din municipiu si județ, din localități cu comunități defavorizate precum Pecica, Sântana, Ineu, din zona Văii Mureșului, satele Milova, Birchiș, Mișca, Vânători.

Donațiile se pot face pe tot parcursul lunii noiembrie și până la data de 11 decembrie 2015 la sediile Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Arad Arad, str. 1 Decembrie, nr.14 şi Arad, str. Iustin Marșieu, nr.22A

Pentru această campanie au fost încheiate parteneriate cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, 10 licee și școli generale, precum și cu Liga Studenților din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” implicând activ astfel elevii și studenții din comunitatea noastră care, pe lângă donațiile personale făcute, se oferă și voluntari la trierea și distribuirea ajutoarelor către grupul țintă.

Pentru prima dată anul acesta va fi organizată și o serbare incluzivă. Programul artistic al evenimentului va fi susținut de copiii aflați cu măsură de protecție specială de plasament în cadrul caselor de tip familial din Lipova, Sântana,  Ineu și a celor aflați în plasament la Asistenți Maternali Profesioniști, cât și a copiilor cu dizabilități  din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Arad.

Finalul campaniei va fi marcat de un spectacol – „Trăiește Magia Crăciunului, Dăruind”.Responsabilii campaniei „Trăiește Magia Crăciunului, dăruind!”  pot fi contactați la telefon sau e-mail: Lucia Varga : 0735203408, lucia.varga@dgaspc-arad.ro şi Elisabeta Pota : 0735203425, elisabeta.pota@dgaspc-arad.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.