apostumotDacă Federația arată clemență și va reprograma meciul cu Olimpia Satu Mare (bineînțeles dacă se găsesc bani pentru achitarea baremurilor de arbitraj restante), FC UTA SA va fi automat retrogradată în Liga IV-a. Rușinea ar fi extremă pentru o grupare de eșalon secund, care nu a găsit câteva mii de euro pentru a mai intra pe teren încă două meciuri, pentru ca de la toamnă să fie invitată să joace din nou în liga secundă.
Însă, când la mijloc mai e și numele UTA-ei, și asta pentru că, oricât și-ar dori marea parte a arădenilor, echipa lui Marțian și Catanzariti nu-și poate schimba „firma” decât între sezoane, situația nu e tocmai confortabilă pentru fenomenul fotbalistic de pe Mureș.
Mai mult, jucătorii care au ales să îmbrace tricoul „alb-roșu” chiar și după retragerea drepturilor federative de către Suporter Club UTA încă vorbesc despre FC UTA SA ca despre adevărata Campioană a Provinciei. „Nu îmi vine să cred că un anonim a distrus un mit. De fapt, un bișnițar de haine. Când am vâzut ceea ce face pe Arad, m-am interesat și eu mai bine cine este acest individ. La Cluj se știa des­pre el că a ieșit din foame făcând bișniță cu haine. Se știa că omul de abia are bani de buzunar, darmite să țină în viață un club de fotbal. Dar, până la urmă, vinovați sunt și cei care l-au lăsat să pătrundă la UTA și asta chiar dacă clubul nu a fost și nu va fi niciodată cu adevărat al lui”, consideră Apostu.
Mergând mai departe,  experimentatul atacant  mai este sigur de un lucru:„În viață totul se plătește, roata se întoarce la un moment dat. Așa cum și-a bătut joc acum de zeci de oameni și familiile lor, folosindu-i și neplătindu-i pentru munca lor, Marțian va avea de suferit cândva”.
În fine, Bogdan Apostu regretă faptul că nu s-a luat în considerare  oferta lor de acum trei săptămâni, când jucătorii ar fi renunțat la două salarii și ar fi preluat cheltuielile clubului până la finalul sezonului cu condiția ca ei să intre pe teren în locul juniorilor. „Sută la sută am fi terminat acest campionat și poate nici nu am fi retrogradat sportiv dacă am fi jucat începând cu deplasarea de la Satu Mare. Dar, până la urmă, tot am fi lăsat un loc de ligă secundă Aradului”, concluzionează utistul.

Recomandările redacției