Aproape 200 de arădeni au fost premiați cu amenzi

0
74

Se pare că, chiar dacă polițiștii sunt pe șosele zilnic, arădenii tot nu se învață minte. Așa, aproape 200 de sancțiuni au fost aplicate în doar 24 de ore pentru șoferii arădeni.

Așa cum deja ne-am obișnuit, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Toate acestea s-au întâmplat în ultimele 24 de ore și urmează să fie reluate zilnic pentru încă o bună perioadă de timp.

Pentru că arădenii obișnuiesc să încalce regulile de circulație uneori, aceștia au fost prinși cu mai multe neregulili. În total, poliţiştii au aplicat 190 sancţiuni contravenţionale care au ajuns să se ridice la valoare totală de aproximativ 63.000 de lei.

Dintre acestea, 53 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, lucru care oricum nu este ceva necunoscut pentru polițiști, aceștia fiind obișnuiți cu dorința arădenilor de a se deplasa mai repede decât este permis prin lege. Alte nereguli au fost cele legate de centura de siguranță, 137 de sancțiuni fiind aplicate pentru nefolosirea ei. Printre altele, neacordarea de prioritate și efectuarea de depăşiri neregulamentare au fost și ele prezente așa cum se întâmplă zi de zi.

De asemenea, ca un bonus pentru arădenii care nu știu să țină cont de reguli, 16 de permise de conducere au fost reținute. Lucrurile nu se opresc aici, zi de zi polițiștii reluându-și activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.