Aproape 30.000 de euro pentru hârtie de imprimantă la … primărie

0
123

Reprezentanții Primăriei Arad au rămas fără hârtie, astfel că printr-un contract de achiziții publice, unei firme i-a fost plătită suma de aproape 30.000 de euro pentru a furniza acest produs. Primăria Municipiului Arad a atribuit un contract de achiziții publice unei firme care îi va livra hârtie de tipărit. Doar că valoarea contractului se ridică la 134.318 RON, echivalentul a 28.204 în euro. Contractul se referă la „achiziţie de hârtie, articole din hârtie şi produse din papetărie pentru birou”.

Potrivit anunțului publicat pe SEAP, anunțul de atribuire SCNA1023630 arată că achiziția s-a făcut prin procedură simplificată, într-o singură etapă, din cauza sumei oferite care nu depășește un anumit prag reglementat prin lege. Anunțul de participare a fost publicat în data de 8 august a.c., iar achiziția a fost încheiată în luna septembrie a acestui an. Firma care se va ocupa cu furnizarea produselor pentru birou este din Râmnicu Vâlcea, care are un administrator și 18 angajați, și care se ocupă cu – fabricarea hârtiei de tipărit și de scris, gata de întrebuințare, având ca obiect de activitate fabricarea articolelor de papetărie, de la hârtie de imprimantă, hârtie auto-copiatoare, fabricarea plicurilor și a cărților poștale, etc. Cifra de afaceri a firmei din Vâlcea în decursul anului trecut a fost de 14 264 816 de RON, iar profitul net obținut în urma activității este de puțin peste un milion de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.