cardCasa de Asigurări de Sănătate Arad aşteaptă să primească în această lună 286.235 de carduri naţionale de sănătate. Conform unui ordin emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, documentele prin care se atestă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România sunt, după caz, adeverinţa de asigurat eliberată prin grija Casei de Asigurări sau documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu CAS a instrumentului electronic pus la dispoziţie de CNAS, constituit în baza Registrului unic de evidenţă al asiguraţilor. Dovada calităţii de asigurat se face prin aceste documente, reprezentând o măsură tranzitorie până la înlocuirea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.

Medicii de familie arădeni susţin însă că noul card de sănătate nu conţine date suficiente, iar dovada de asigurat trebuie obţinută, în continuare, tot de către medici. „Când vor ajunge la populaţie, dacă vor ajunge, cardurile nu conţin nici o informaţie pe ele. Pot fi aruncate, liniştit, la gunoi pentru că nu au absolut nici o valoare. Medicul este nevoit în continuare să aducă dovada de asigurat a pacientului pentru că pe carduri nici măcar această informaţie nu este disponibilă“, ne-a declarat dr. Adrian Dărăbanţiu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Arad.

Cu toate acestea, ordinul emis de către CNAS indică faptul că datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, sunt asiguraţi: toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond; cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond; cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi obţinut dreptul de rezidenţă în România, pentru o perioadă de peste trei luni; persoanele din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier, şi anume desfăşoară o activitate salariată sau independentă în România şi care rezidă în alt stat membru în care se întorc de regulă zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână; pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate.

Recomandările redacției