Aproape 300 de funcţionari arădeni vor să intre în grevă generală

0
198

greva

Tot mai mulţi funcţionari arădeni au semnat listele sindicatelor pentru a intra în grevă generală. Dacă acum câteva zile, 250 de angajaţi din primării s-au înscris pe listele de participare la protest, în câteva zile, numărul acestora a crescut. Aproape 300 de funcţionari din primării sunt pregătiţi de grevă generală pe termen nelimitat, potrivit situaţiei transmise de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, sindicat afiliat Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

Mai precis, funcţionari din 19 primării din judeţ au semnat pentru protest, alături de alte sute de angajaţi din Timiş, Alba, Caraş- Severin, Hunedoara şi lista ar putea continua. În total, FNSA a adunat semnături din 127 de primării.

Astfel, funcţionari care au semnat pentru grevă sunt în primăriile din Sântana – 41 de persoane, Vinga şi Păuliş, câte 22 de persoane, Şepreuş – 20 persoane, Fântânele – 19 persoane şi Secusigiu şi Şicula, câte 16 persoane. Pentru grevă au mai semnat câte 15 persoane din primăriile din Tauţ şi Săvârşin, 14 la Seleuş, 13 din primăria de la Archiş, câte 11 la Conop şi Şeitin, 13 persoane la Covăsânţ, 14 la Craiva, 10 la Chisindia, nouă la Semlac, opt la Zerind şi şapte la Almaş.

Strângerea de semnături continuă

Biroul federal al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) s-a întrunit acum câteva zile pentru a analiza şi centraliza numărul de semnături transmise, în vederea declanşării grevei generale pe perioadă nedeterminată. Astfel, sindicaliştii au hotărât prelungirea perioadei pentru transmiterea de către organizaţiile sindicale a semnăturilor, pâna în data de 8 octombrie 2015. „Solicităm sindicatelor care până la această dată nu au transmis tabelurile cu acordul membrilor de sindicat pentru participarea la acţiunea de protest, să facă acest lucru folosind modelul tabelului postat pe site-ul federaţiei noastre. Biroul federaţiei se va întruni în data de 8 octombrie 2015, pentru luarea unei decizii în ceea ce priveşte data declanşării grevei generale, luând în considerare şi acţiunile de protest organizate de către CNS Cartel ALFA, după analiza modului în care Guvernul României şi-a respectat angajamentele asumate cu ocazia ultimei runde de negocieri“, au transmis reprezentanţii FNSA.

Funcţionarii cer corelarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară cu legislaţia specifică funcţiei publice şi legislaţia muncii şi punerea în aplicare a acesteia în regim de urgenţă în anul 2015, reacordarea drepturilor suspendate  –remunerarea orelor suplimentare, premii, salarii de merit şi a drepturilor abrogate. Sindicaliştii cer cel de al -13-lea salariu şi prima de vacanţă. De asemenea, funcţionarii solicită deblocarea nivelului de salarizare în plată pentru funcţii similare de la nivelul treptei trei de salarizare din 2010, acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor de vacanţă (tichetele de vacanţă pentru administraţia publică locală pot fi acordate doar dacă va fi modificată OUG 83/2014) şi dreptul la negociere colectivă, prin scoaterea articolului 138 din Legea dialogului 62/2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.