insolventaFalimentele au fost de ordinul su­telor şi în 2013. Sute de firme arădene au intrat în insolvenţă, anul acesta şi pentru alte sute de societăţi a fost suspendată activitatea, potrivit datelor oficiale de la Oficiul pentru Registrul Comerţului. Cu toate că, prin comparaţie cu situaţia de anul trecut, numărul falimentelor din judeţul nostru a scăzut uşor şi în acest an, un număr mare de agenţi economici au capitulat în faţa problemelor financiare. Dacă pentru alţii, 2013 a fost anul eşecurilor în afaceri, pentru alţii s-au încumetat să îşi înfiinţeze firme, ori să înceapă activităţi ca persoane fizice autorizate.
Cifrele oficiale, provenite de la Registrul Comerţului arată situaţia economică din judeţul nostru, de la începul anului şi până luna trecută. Astfel, potrivit datelor oficiale, în 11 luni ale acestui an şi-au suspendat activitatea 585 de firme şi companii, în timp ce, în aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul suspendărilor a fost de 626. În ceea ce priveşte radierile, anul acesta s-au înregistrat un număr de 1.652, iar în cele 11 luni ale anului precedent, 1.831.
Faţă de anul trecut au falimentat mai puţine societăţi însă, în continuare numărul falimentelor a fost unul ridicat. Mai exact, situaţia oficială arată că, în cele 11 luni din anul acesta au intrat în insolvenţă un număr de 689 de firme, faţă de 958 anul trecut. Mai trebuie spus că, numărul dizolvărilor a fost de aproape 400.
Totuşi, faţă de alte judeţe, Aradul nu a avut la fel de multe falimente. Spre exemplu, în Bihor, anul acesta au intrat în insolvenţă 1.206 societăţi.
Cât priveşte noile firme şi companii deschise, până la începutul lunii octombrie, s-au înregistrat 2.510, faţă de 2.524 anul trecut. Din totalul înmatriculărilor, 1.259 sunt societăţi cu răspundere limitată – SRL, 685 de PFA- persoane fizice autorizate şi 601 intreprinderi individuale.
Statisticile privind numărul salariaţilor din judeţ arată că, numărul acesta a crescut cu câteva sute, de la începutul anului şi până în această perioadă. La începutul lunii septembrie, efectivul salariaţilor arădeni era de 120.348, în timp ce Aradul avea cu peste 600 de angajaţi mai puţin la începutul anului.

Recomandările redacției