amenziÎn cadrul acţiunilor de la sfârşitul săptămânii, poliţiştii rutieri au aplicat aproximativ 300 de sancţiuni contravenţionale. Aproximativ 250 de poliţişti au participat la sfârşitul săptămânii, la mai multe acţiuni, pe linie rutieră, pe raza judeţului Arad.
Acţiunile au vizat combaterea încălcărilor normelor rutiere care reglementează viteza de deplasare a autovehiculelor şi depăşirea neregulamentară. Poliţiştii au verificat sute de autovehicule şi pentru neregulile constatate, au fost  aplicate aproximativ 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 100.000 de lei. Majoritatea au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare şi  pentru lipsa centurii de siguranţă. Un număr de 17 conducători auto au rămas fără permise de conducere şi nouă, fără certificate de înmatriculare.  Polițiștii rutieri au constatat patru infracţiuni în flagrant.
„În cadrul acţiunii, au fost folosite echi­pamentele de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare, cu participarea de efective constituite din poliţişti rutieri şi poliţişti din cadrul posturilor de poliţie comunale, respectiv poliţişti de siguranţă publică, în sistem integrat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce.
(C.G.)

Recomandările redacției