Aradul găzduieşte luna viitoare festivalul internaţional de artă sacră „Filocalia”

festivalFestivalul internaţional de artă sacră „Filocalia” va fi organizat nu peste mult timp, la Arad. În cadrul acestuia, o expo­ziţie impresionantă dedicată icoanelor făcătoare de minuni va putea fi admirată de arădeni, luna viitoare. Este vorba de expoziția „Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei”, deschisă pu­blicului la Galeria Delta din Arad, în perioada 17 – 26 mai. Expoziţia este organizată de Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad, în cola­borare cu numeroase instituții deținătoare de patrimoniu religios, o contri­- buție importantă revenindu-i de aceas­tă dată Muzeului Etnografic al Transilvaniei-Cluj Napoca, Mănăstirii Nicula, Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia şi Complexului Muzeal Arad.
Expoziţia impresionează prin tema fundamentală aleasă şi include 37 de icoane de la cele mai vechi şi până la cele mai noi reprezentări după icoane originale, care au lăcrimat, doi prapuri de la Nicula şi care datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, un ceaslov. Expoziţia „Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei” – icoane făcătoare de minuni care au plâns a fost concepută la Alba Iulia, fiind apoi itinerată la Târgu-Mureş, Sibiu şi Cluj.
Mai multe detalii legate de acest festival cu bogată însemnătate au fost prezentate ieri, la Consiliul Judeţean. „Festivalul Filocalia promovează tema frumosului care este definitorie pentru a înţelege arta în general. Iisus Hristos a introdus în istoria omenirii toată bogăţia evanghelică a adevărului şi binelui şi împreună cu ea a dat la iveală şi o nouă dimensiune a frumosului: mesajul evan­ghe­lic este supraplin în acest sens. Fru­- museţea este într-un anumit sens expresia vizibilă a binelui, aşa cum binele este condiţia metafizică a frumuseţii. Într-adevăr, Biserica are nevoie de artă, deoarece ea trebuie sa facă prezentă fascinanta lume a duhului, a invizibilului lui Dumnezeu şi deoarece frumuseţea artistică, reflectare în miniatură a Duhului lui Dumnezeu, este un semn al tainei prezenţei şi Întrupării, o invitaţie la a căuta chipul lui Dumnezeu, care s-a făcut vizibil în Iisus Hristos. Frumuseţea de care au nevoie gene­ra­-ţiile de azi şi de mâine este chemată să fie de aşa natură încât să tre­zească în ele uimire. O asemenea frumuseţe divină va salva lumea”, a susţinut dr. Teofan Mada, directorul festivalului.
Despre însemnătatea festivalului a vorbit şi conducerea administraţiei care a mai precizat că aşteaptă un număr mare de arădeni la acest eveniment. „Personal nu cred că există în lume o altă forţă care să imprime culturii proprietăţi de însănătoşire a societăţii mai mare ca cea a Bisericii. Pentru că sălaşul Bisericii este sufletul, acesta nu-şi poate găsi în altă parte sprijinul şi călăuza, decât în preceptele ei. Prin faptul că Biserica salvează sufletul, ea salvează totodată şi cultura. Restituindu-i locul său raţiunii luminată de credinţă şi recunoscându-l pe Hristos drept cheia de boltă a vieţii omului, dialo­gul culturii cu credinţa va şti să întărească identitatea creştină, aju­- tând persoanele şi comunităţile noastre să-şi regăsească raţiunea de a fi în Hristos”, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Expoziţie dedicată icoanelor făcătoare de minuni
Directorul Centrului Cultural Jude­ţean, Ana Maria Dragoş a subliniat importanţa festivalului de artă sacră „Filocalia”. „Evenimentul promovează valenţele ethosului ortodox reflectate în icoană, imnografie, muzică şi poezie religioasă. El îşi propune conceperea, planificarea, susţinerea şi realizarea unui program artistic complex şi cuprinzător spiritual”.
Astfel, vineri 17 mai, de ora 18.00, la Galeria Delta se va deschide ver­ni­sajul „Fecioarele înlăcrimate ale Transil­vaniei”- expoziţie de icoane făcătoare de minuni care au plâns. Expoziţia va putea fi văzută până pe data de 26 mai a acestui an.
Sâmbătă, 18 mai, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Arad se va desfăşura conferinţa despre frumuseţea spirituală a icoanei româneşti – „Icoana românească – artă sacră şi mărturie istorică” , la care este invitat academician Marius Porumb, director al Institutului de Arheologie şi Istorie al Artei, Cluj-Napoca. Tot aici şi de la aceeaşi oră, duminică va fi organizată o conferinţă despre dimensiunea miraculoasă a icoanelor athonite – „Minunile icoanelor Sfântului Munte Athos”, la care este invitat Dr. Alexandru Mihail Niţă.
Luni, 20 mai, ora 19,00, la Sala Studio a Teatrulului Clasic „Ioan Slavici” va putea fi urmărită o proiecţie de film documentar – „Arta scrierii cu lumină”. Proiecţia despre arta sacră din vechea Rusie şi despre pictura lui Dionisie cel Înţelept reflectată de creaţia artistului Yuri Holdin- Rusia va fi prezentată de criticul de artă Dr. Elena Dulgheru
Vineri, 24 mai, la Filarmonică va putea fi ascultat un concert de muzică bisericească intitulat „Bucuria Învierii” şi susţinut de grupul Stavropoleos. Seria evenimentelor va continua sâmbătă, 25 mai cu spectacolul de teatru „Mă tot duc”- cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, începând de la ora 19.00 la Teatrul „Ioan Slavici“.
Duminică 26 mai, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Arad se va susţine conferinţa „Sfinţii Athosului, trecut şi prezent”, despre viaţa duhovnicească athonită, la care este invitat Dr. Nikolaos Loudovikos, Academia de Teologie Tesalonic-Grecia. Un atelier iconografic coordonat de artista Angela Hanc, organizat între 17 – 26 mai va completa paleta momentelor din cadrul festivalului.