Conferinţe despre frumuseţea icoanelor româneşti şi minunile icoanelor athonite

nitaFestivalul de artă sacră Filocalia continuă astăzi cu o conferinţă despre frumuseţea spirituală a icoanei româ­neşti, programată la Filarmonica de Stat cu începere de la orele 19. Intitulată „Icoana românească – artă scară şi mărturie istorică” conferinţa va fi sus­ţinută de academicianul Marius Porumb, director al Institutului de Ar­heologie şi Istorie a Artei din Cluj-Napoca.
Duminică, 19 mai, de la aceeaşi oră şi tot în Sala Mare a Filarmonicii de stat este programată o conferinţă despre dimensiunea miraculoasă a icoanelor athonite, intitulată „Minunile icoanelor Sf. Munte Athos” şi susţinută de dr. Alexandru Mihail Niţă.
Festivalul de artă sacră Filocalia promovează valenţele ethosului ortodox reflectate în icoană, imnografie, muzică şi poezie religioasă. Manifes­tarea îşi propune conceperea, planificarea, susţinerea şi realizarea unui program artistic complex şi cuprinzător spiritual şi are loc la Arad în perioada 17 – 26 mai 2013. Festivalul de artă sacră Filocalia este organizat de Centrul Cultural Județean Arad și Arhiepiscopia Aradului, avându-l ca director pe arhimandrit dr. Teofan Mada. Manifestarea va continua şi în următoarele zile cu un atelier de iconografie intitulat Chipul iconic şi susţinut de Angela Hanc, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, cu proiecţii de film şi cu alte evenimente.