Fostul primar de Dieci este în conflict de interese

Potrivit ANI, Ioan Crişan, fostul primar din Dieci, între 2008 şi 2012, a  încălcat regimul juridic privind conflictul de interese de natură penală.  În perioada exercitării mandatului de primar al comunei Dieci,  a semnat numirea ginerelui său în funcția publică de conducere de secretar al comunei. Prin acest fapt s-a realizat un folos material pentru acesta, în suma de 30.085 lei, reprezentând salariile. Potrivit fișei postului, se­cretarul comunei s-a aflat în relație ierarhică de subordonare față de primarul comunei. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în vederea ve­rificării indiciilor privind săvârșirea de către fostul primar a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de articolul 253 din Codul Penal al României.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni