Căprar: „Producătorii de pe Valea Mureşului au o oportunitate unică de dezvoltare”

SANYO DIGITAL CAMERAFermierii români vor primi, începând din această săptămână, avansul de 50% din plăţile pe suprafaţă, res­pectiv 61 de euro pe hectar. Diferenţa până la 160 de euro pe hectar va fi plătită după 1 decembrie, iar Guvernul speră ca până în martie va reuşi să finalizeze integral plăţile pe suprafaţă.
„În condiţiile actuale în care au fost deblocate toate fondurile europene, există perspective de a îmbunătăţi într-un ritm accelerat atra­- gerea unor sume importante de bani.  Cel mai bun exemplu îl constituie crearea şi menţinerea a peste 28.800 de locuri de muncă în agricultură, în urma finalizării proiectelor pe PNDR. Este o oportunitate unică de dezvoltare şi pentru producătorii agricoli de pe Valea Mure­şului, mai ales în condiţiile consti­- tuirii fondului pentru acordarea de microcredite în agricultură, pentru cei care au nevoie de accesarea unui împrumut neeligibil prin alte programe. Aceştia trebuie să prindă curaj şi să ia în considerare faptul că numai în 2013  au fost acordate plăţi directe şi complementare în valoare de 2,8 miliarde de euro”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni