Fosta şcoală din Şimand se va transforma în biserică

scoala[1]O şcoală din comuna Şimand se va transforma, în câteva luni, în biserică ortodoxă. Asta deşi cartierul aflat la intrarea în comuna Şimand, are populaţie majoritar penticostală. Proiectul are tot sprijinul autorităţilor locale, mai ales că viceprimarul este fiul unuia dintre preoţi şi cumnatul celui de-al doilea. Şcoala cu clasele întâi a fost desfiinţată cu câţiva ani în urma reorganizărilor Guvernului Boc. Astfel, clădirea cu trei încăperi are toate şansele să prindă din nou viaţă. Cei trei preoţi ortodocşi din comuna Şimand vor să o transforme într-o capelă, cu bani adunaţi de la săteni, într-o primă fază. Ei au şi început să adune fonduri. Şi ca să ascundă faptul că o şcoală va fi transformată în biserică, vor să îi spună Casă de rugăciuni. Preotul Ioan Varga spune  că se vor ţine ore de religie cu copiii, iar duminica slujbe. Această ini­ţiativă îi nemulţumeşte pe unii consilieri locali. Viceprimarul Mircea Bara spune că de aceea sunt aşa multi penticostali că nu a fost o biserică acolo şi că cea ortodoxă este la un kilometru distanţă. Ciudat, este faptul că pentru cei aproape 100 de copii din comună, înscrişi la grădiniţă, Primăria plăteşte chirie Bisericii Greco – Catolice. Deşi lucrările de amenajare a bisericii au început deja, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Arad spun că nu vor aproba niciodată schimbarea destinaţiei unei cladiri în care funcţionează sau a funcţionat o şcoală. Aceştia mai afirmă că atunci când vor avea nevoie de clădirea şcolară, consiliul local va trebui să o restituie în condiţiile în care s-a aflat la predare.
(C.U.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni