Adrian şi Florin Rusu au fondat Victoria, clubul ce le propune copiilor fotbalul ca distracție!

rusuCei doi fotbaliști arădeni anunță că astăzi e prima zi activă a Victoriei, grupare pe care au fondat-o cu gândul la copii.
Noutatea adusă de Adi și Florin Rusu o reprezintă abordarea fotbalului dedicat celor mici.
Explică Adi Rusu, care a mărtu­risit că-și vede împlinit un vis mai vechi: „Nu mergem pe ideea de performanță imediată, ci pe un fel de entertainment, de distracție. Vrem să formăm o grupă și pentru copii supraponderali, respinși de alte cluburi, sau pentru cei cu probleme emoționale. Sigur, pe viitor ne vom gândi și la performanță”.
Astăzi are loc inaugurarea oficială a Victoriei.
Inaugurare la Polivalentă
La Sala Polivalentă, începând cu ora 15, au loc înscrierile, iar de la 16,30 se desfășoară un prim-antrenament. Taxa lunară e 80 de lei, Adi și Florin Rusu urmând să susțină câte două antrenamente pe săptămână. Adrian Rusu are 29 de ani și a petrecut un deceniu pe prima scenă din România, la UTA, Rapid, Pandurii Tg. Jiu și FC Brașov.
Vara trecută s-a întors acasă și evoluează pentru Șoimii Pâncota. Florin Rusu are 32 de ani și a jucat la UTA, ACU Arad, Șoimii Lipova, Șiriana Șiria, Crișul Chișineu Criș sau CS Vladimirescu. În prezent e goalkeeper-ul echipei CS Ineu.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni