„Agricultura nu se face după ureche“

Palcu Ovidiu, patronul firmei INTECOHOLDING Sebiș
Palcu Ovidiu, patronul firmei INTECOHOLDING Sebiș

Cuvintele din titlu ni le spunea patronul firmei INTECOHOLDING Sebiș, Ovidiu Palcu, săptămâna trecută, când, după ce s-au mai oprit ploile, domnia sa ne-a invitat să trecem împreună pe la câteva suprafețe din zona Sebișului cultivate cu porumb. De adevărul spuselor lui ne-au convins tocmai suprafețele cultivate parcurse alături de el.

Unde mergem acum am o suprafață de 400 ha de porumb cultivată din specia cu cea mai mare productivitate. Și anul trecut am avut producție bună la hectar dar anul acesta eu estimez să ajung undeva pe la 11 mii de kilograme la hectar; poate și mai mult. Așa frumos nu știu să fi avut porumb niciodată: tot știuletele are două-trei roade“ ne spunea tânărul patron despre cultura ce o vizitam.

Frumosul lan de porumb al patronului Palcu
Frumosul lan de porumb al patronului Palcu

După care a continuat: „eu, când m-am apucat de agricultură am dus specialist să-mi spună ce fel de îngrășăminte merg în această zonă; că fără îngrășăminte și sămânță de calitate nu faci nici agricultură, nici producție. Să nu mai vorbim de utilajele performante. Eu dispun de toată gama de utilaje, pot să vorbesc de o agricultură modernă. Agricultura nu se face după ureche“.

Cunoscând și noi bine profilul firmei am putut constata că nu exagerează, firma poate fi considerată un model.

În ceea ce privește operațiile executate, Ovidiu Palcu ne-a precizat: „știți că mie nu-mi plac laudele; eu muncesc orice numai să fac bani și pot să execut mai multe lucrări în cadrul firmei: construcții, defrișări, o largă gamă de lucrări în agricultură ș.a.m.d., toate de calitate“.

Producția bogată de porumb este un motiv de mândrie
Producția bogată de porumb este un motiv de mândrie

Cât privește situația de pe piața muncii, tânărul patron ne spunea simplu părerea sa.

„A munci nu este o rușine; nu e o rușine să faci orice să câștigi bani. Eu aș avea nevoie de forță de muncă dar oamenii nu vin. Preferă să stea în crâșmă toată ziua, la un suc sau la o țigară; primesc ajutor social. Aici este o greșeală: că le dă statul bani la acești oameni. Zic că ei sunt plătiți să… nu muncească. Atunci, ce mai poți zice? Dar până cândva se vor trezi ei dar va fi târziu“ spunea cu amărăciune tânărul investitor.

Cât privește adevărul spuselor sale, cei din jur îi dau dretate și-i apreciază efortul.

„Îl știe toată lumea: e un tânăr ambițios – pe muncă, adică. Și este adevărat ce spune: muncește orice pentru bani și muncește bine“ aprecia realist un localnic.