Anul școlar a început sub bune auspicii la Șimand

bobocei  simad jos simand jos simand Sus 15septVremea ploioasă și rece de săptămâna trecută a dat peste cap toate pregătirile făcute de dascăli și autoritățile locale de a-i întâmpina pe elevi cu o festivitate de des­chidere mai aparte, în aer liber, pe care s-o țină minte mai apoi „boboceii“ toată viața. Astfel că directorii școlilor au fost nevoiți să găsească urgent soluții alternative pentru ca, totuși, deschiderea noului an școlar 2014-2015 să aibă solemnitatea cerută de importanța momentului.
Festivități, în interiorul școlilor
La Șimand, după cum ne-a relatat primarul Florin Dema, s-a hotărât ca festivitățile să se țină în incinta fiecărei școli, pe unele coridoare mai spațioase. De fapt importante s-au dovedit a fi nu atât spațiile unde s-au adunat copiii și părinții, cât bucuria revederii între colegi și căldura cu care dascălii i-au întâmpinat pe elevi dar și unele inițiative originale și… generoase.
„Am ținut să particip – alături de directorul Andronius Gentz și de viceprimarul Mircea Para – la festivitatea fiecărei școli în par­te: la Școala Gimnazială cu cla­sele V-VIII, la Școala Gimnazială cu clasele I-IV Șimandu de Jos, la Școala Gimnazială cu clasele I-IV Șimandu de Sus. Le-am urat tuturor – elevi, cadre didactice și părinți – un an școlar bun și multă sănătate. De asemenea, s-a ținut de fiecare dată și o slujbă de sfințire. Noi avem în comună în jurul a 500 de elevi și mici grădinari și ne străduim să le asigurăm tuturor condiții bune și foarte bune, în limita posibilităților, firește“ ne spunea printre altele primarul Florin Dema.
„Boboceii“ au primit ghiozdane colorate
O acțiune aparte s-a materializat, în premieră, la inițiativa primarului Florin Dema. Este vorba de o acțiune de sprijinire a copiilor din familii cu probleme financiare pentru a putea începe și ei în bune condiții noul an școlar.
„Am inițiat împreună cu doamna Laura Bejan – secretar în cadrul Asociației «Cetate Voluntari» o acțiune de sponsorizare a copiilor din familii cu probleme financiare cu ghiozdane și re­chizitele strict necesare.
În plus, toți copiii  care au pășit în clasa întâi au primit, în mod gratuit, câte un ghiozdan colorat.
Vorbim de 110 ghiozdane colorate și de o anume cantitate de rechizite. În total, sponsorizarea s-a ridicat la circa 4.000 de lei, motiv pentru care se cuvine să aduc mulțumiri unor oameni de omenie de la SC Merpano SA (din Săcălaz, județul Timiș) – re­prezentată de inginerul Claudiu Bâgu dar și numeroaselor persoane care au contribuit cu titlu personal cu diferite sume de bani pentru ca toți copiii să înceapă cu bine noul an școlar, inclusiv «bobocei», cum sunt de­­numiți elevii clasei întâi“ – ne-a descris inițiativa primarul din Șimand.
Pregătirile s-au făcut în comun
Pentru un start bun al anului școlar, pregătirile s-au făcut încă din vară, în funcție de starea fiecărui local, pe bani de la bugetul local.
„Am terminat reparațiile la Școala cu clasele I-IV Șimandu de Jos: izolare termică exterioa­ră, zugrăvit interior, igienizare; am reabilitat Grădinița din Șimandu de Sus: izolare exterioară, zugrăvit, igienizare. Totul a costat circa un miliard de lei vechi. Mulțumesc Consiliului Local pentru sprijin și pentru faptul că au înțeles că sunt investiții ne­cesare pentru confortul copiilor noștri.
Deoarece s-a creeat o situație… și nu am mai avut nici un angajat la curățenie, toate aceste laborioase operații au fost făcute, prin participare voluntară, de cadrele didactice, angajații Primăriei și numeroși părinți ai elevilor și în felul acesta au fost gata la timp. Trebuie să remarc atitudinea pozitivă, de solidaritate a tuturor celor implicați în efortul comun de a creea condiții bune elevilor în noul an școlar“ – a mai adăugat Florin Deme, primarul comunei Șimand.     (F.B.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni