Dialoguri Deschise cu dirijorul Robert Daniel Rădoiaş

„Vocea umană este singurul instrument creat de Dumnezeu“

Rădoiaş generic

–  Robert Daniel Rădoiaş, eşti dirijorul Corului Academic al Filarmonicii de Stat Arad. Deşi tânăr, ai devenit un nume important în arta dirijorală corală, atât la noi în ţară cât şi în străinătate, succesul concertelor susţinute şi critica de specialitate confirmând afirmaţia mea. Spune-mi, te rog, unde ţi-ai petrecut primii ani din viaţă şi când ţi-ai dat seama că sunetul ordonat înseamnă ceva pentru tine, te atrage?

– Mulţumesc pentru aprecieri şi pentru invitaţia la acest dialog deschis.

Referitor la această primă întrebare adresată menţionez că primele noţiuni muzicale le-am primit în oraşul natal Ploieşti, când la vârsta de 7 ani am început studiul pianului şi al viorii. Cel de-al doilea instrument enumerat avea să-mi definească pasiunea pentru muzică şi să mă convingă să urmez educaţia în spiritul muzicii culte. Posibilităţile tehnice şi expresive ale viorii mi-au ordonat, format şi disciplinat întregul drum muzical parcurs până în prezent.

– De ce ai ales să fii Dirijor?

– Până la vârsta de 18 ani eram convins că vioara reprezintă modul meu de exprimare muzicală, poate singurul. Dar, odată cu perioada studenţiei, atenţia mi-a fost atrasă din ce în ce mai mult de către o altă formă de comunicare cu publicul, ce ţine tot de interpretare, şi anume dirijatul. Dintre toate posibilităţile de manifestare artistică cred că dirijatul îmi asigură cel mai direct mod de a mă exprima şi a comunica publicului un mesaj în care eu cred cu tărie. Chiar am avut de ales la un moment dat între continuarea unei cariere universitare de aproximativ 10 ani şi Corul Academic al Filarmonicii de Stat din Arad. Deşi am avut momente de referinţă alături de studenţii mei, de la Universitatea „Transilvania” din Braşov ori Universitatea „Emanuel” din Oradea, concretizate prin concertele din Italia, Republica Moldova, Rusia, unde am avut ca partener de scenă Orchestra Academică a Filarmonicii din Sankt Petersburg, eveniment în premieră pentru orice formaţie corală din România sau Premiul II la Youth&Music Festival din Viena, rezultatul deciziei mele, pe care nu îl regret nicio clipă, este chiar acest dialog deschis. În prezent, mă bucur să colaborez şi cu Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”, unde dirijez corul „Voci de primăvară”, alături de care doresc să fiu în fiecare an pe scena Palatului Cultural.

– Cine sunt membrii corului academic, cum ajung aceşti artişti în prestigiosul cor? Cine îi selectează?

DSCN9923– Sunt în primul rând oameni deosebiţi care au ales să urmeze o carieră muzicală pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă. Lor li se datorează interpretarea unor lucrări muzicale elitiste, multe fiind prezentate în premieră naţională sau mondială. Ei au depăşit greutăţile perioadei comuniste şi au făcut performanţă pe parcursul celor peste 60 de ani de la înfiinţare. Sunt muzicieni care reprezintă Aradul şi România, de care sunt mândru. Din păcate, aşa cum am mai afirmat în mass-media, numărul artiştilor lirici este periculos de mic, ultimul concurs în cadrul formaţiei corale fiind în anul 2008. Atunci, juriul a fost format din personalităţi ale artei lirice şi corale. Dacă până acum câţiva ani Corul Academic număra peste 50 de artişti, în acest moment mai sunt doar 31, Aradul ocupând astfel un loc fruntaș, bineînțeles negativ și unic în România. Gândindu-mă la tradiţia de peste şase decenii de artă corală în cadrul Filarmonicii și raportând numărul artiștilor lirici la volumul de muncă reprezentat de peste 30 de concerte în cadrul fiecărei stagiuni, mult peste numărul mediu de concerte ale altor coruri profesioniste din țară, situaţia în care ne aflăm nu-şi găseşte nicio explicaţie. Revenind la succesiunea întrebărilor dumneavoastră, sunt convins că orice tânăr arădean absolvent al unei facultăţi de muzică, având specializarea canto sau pedagogie muzicală ar dori să ni se alăture. Bineînţeles că instrucţia şi calităţile vocale sunt ceea ce ne dorim de la viitorii colegi, dar numai atunci când sunt însoţite de o temeinică pregătire teoretică. Aşteptăm cu nerăbdare posibilitatea organizării unui concurs, personalul artistic, cor şi orchestră, în filarmonica noastră, a arădenilor, fiind sub 70 de persoane, un număr care ar putea reprezenta numai una dintre cele două formaţii, aşa cum este cazul filarmonicilor din Timișoara, Cluj sau Iaşi. Gândindu-mă că arădenii şi-au dorit un cor profesionist încă din anul 1950, cu mult înaintea oraşelor menţionate anterior, cu atât mai mare este nedumerirea mea pentru situaţia dramatică a prezentului. În acest sens, datoria mea este să atrag atenţia autorităţilor locale şi naţionale, că într-un timp scurt, în lipsa angajărilor din diferite motive, ambele formaţii se vor destructura iremediabil.

– Care este diferenţa esenţială dintre sunetul emis de vocea umană şi cel emis de un instrument muzical? Ce le particularizează interpretativ pe fiecare?

– Fiecare instrument muzical are particularitatea sa, unele se evidenţiază prin expresivitate, posibilităţi tehnice deosebite, robusteţe sau cantabilitate. Suma acestor caracteristici poate reprezenta o voce cântată, plecând de la unele calităţi naturale înnobilate cu ani de studiu şi perseverenţă. Vocea, la fel ca şi instrumentele muzicale, are o evoluţie tehnică importantă, sunetul particular al diferitelor stiluri muzicale fiind o prioritate pentru cântăreţii profesionişti. Şi maniera de lucru în repetiţii este individualizată în cadrul unui orchestre simfonice sau a unui cor. Poate părea surprinzător, dar din punctul meu de vedere un ansamblu coral cere mai multă implicare emoţională şi atenţie la fiecare detaliu tehnic sau expresiv, toate acestea cu un singur scop: ca o înlănţuire de sunete să poată deveni muzică. O responsabilitate aparte a vocii cântate este şi transmiterea mesajului, textului literar care nu este unul aproximativ, relativ, ci unul foarte precis, prioritar muzicii, plecând de la premisa că sunetul muzical este subordonat textului, fiind slujitorul acestuia.

În concluzie, răspunzând direct la întrebarea adresată, aş putea spune că vocea umană este singurul instrument creat de Dumnezeu, aşa se explică impactul emoţional unic transmis publicului de către o voce solistă sau un ansamblu coral.

– Ţi-ai luat doctoratul în muzică cu un studiu asupra activităţii muzicale şi pedagogice a marelui dirijor de origine română, Sergiu Celibidache. De ce ai ales acest subiect? Ştiu că acest studiu a ajuns şi carte în două volume, una foarte apreciată de muzicieni.

Robert Radoias - Celibidache vol 1 – Sergiu Celibidache a devenit subiect de cercetare cu mult timp înainte de studiile doctorale de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. La Universitatea „Transilvania” din Braşov, acolo unde am absolvit masteratul în anul 2002, unul din cursurile care mi-a atras atenţia asupra personalităţii complexe a maestrului român a fost cel de Fenomenologia discursului muzical, condus de prof.univ.dr. Ilie Dumitraşcu. Decan al Facultăţii de Muzică, distinsul profesor, doctor în muzică dar şi în filosofie, a deschis un drum nou, cel al studierii temeinice al acestui curent filosofic, pornind de la Edmund Husserl, Nicolai Hartmann şi ajungând bineînţeles la Sergiu Celibidache. Latura teoretică era apoi aplicată în cadrul cursurilor de dirijat cor şi dirijat orchestră, conduse de Nicolae D. Bica şi Ludovic Bács. Ideea de a-l avea pe Celibidache ca personaj principal al tezei de doctorat a fost sprijinită de profesorul Dan Voiculescu, iar mai apoi de rectorul conservatorului bucureştean, prof.univ.dr. Dan Dediu. A fost o perioadă lungă şi anevoioasă de documentare, culegere de materiale, mărturii ale foştilor discipoli, traduceri, aceste informaţii fiind limitate însuşi de Sergiu Celibidache care se ştie că accepta cu greu interviurile sau înregistrările muzicale. Aşa se face că perioada doctorandurii a durat aproape 8 ani, dar concomitent cu redactarea tezei, învăţăturile teoretice şi practice lăsate nouă de acest fenomen muzical al secolului al XX-lea mi-a asigurat şi consolidat evoluţia muzicală şi spirituală. Fără teoreticianul (fenomenologul), pedagogul, dirijorul şi compozitorul Sergiu Celibidache lumea muzicală ar fi mult mai lipsită de consistenţă şi adevăr. Lui şi celorlalţi profesori ai mei, printre care ţin să-l menţionez şi pe compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza, le datorez modul cum percep fenomenul muzical, găsirea unicului sens al înlănţuirii sunetelor, astfel încât ideea compozitorului să rămână autentică. Într-adevăr în anul 2012, când lumea muzicală de pretutindeni a sărbătorit 100 de ani de la naşterea Maestrului, Editura Muzicală din Bucureşti mi-a publicat cele două volume intitulate „Sergiu Celibidache, un fenomen muzical al secolului al XX-lea – o privire monografică”. Cărţile se bucură de interesul tinerelor generaţii de muzicieni, dar ele pot constitui o lectură captivantă şi pentru melomani, oameni care iubesc arta şi cultura.

– Robert Daniel Rădoiaş, cum vezi tu promovarea în viitor la filarmonica arădeană a muzicii culte, în comparaţie cu celelalte instituţii muzicale din ţară şi din afara ţării?

GWD_8408– Fiecare instituţie profesionistă de spectacol este unică, fapt datorat artiştilor, cei care înfăptuiesc, dau viaţă operelor muzicale. În cadrul filarmonicii arădene există un potenţial artistic deosebit, fac această remarcă cunoscând multe alte instituţii cu acelaşi profil din România şi din străinătate. Faptul că există o tradiţie de peste 120 de ani de Societate Filarmonică, de peste şase decenii de artă corală profesionistă, aceste realităţi particularizează prezentul şi viitorul artiştilor, ca de altfel şi pe cel al publicului nostru. Personal, îmi doresc ca talentul, munca şi performanţele noastre să fie promovate, să existe o strategie în acest sens care să şi prindă contur, întrucât am convingerea că există oameni iubitori de muzică şi cultură în judeţul nostru, în judeţele limitrofe, cât şi în afara ţării. Artistul este prin definiţie ambasador al adevăratelor valori culturale, în fond aceasta fiind misiunea sa. Regret faptul că de mai mulţi ani filarmonica arădenilor nu este reprezentată in corpore pe scene importante din Europa, mai ales când cel puţin o invitaţie de acest gen a fost lansată Corului Academic, dar din păcate, cu rea-voinţă ea a fost anulată de factorii de decizie ai oraşului. Un adevăr trist pentru artiştii filarmonicii, dar şi pentru eforturile Aradului de a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

– O ultimă întrebare. Te-a interesat, te interesează compoziţia muzicală?

– Pentru orice dirijor compoziţia este o provocare, poate chiar o necesitate. În urmă cu 20 de ani, prima mea experienţă dirijorală s-a bazat pe o compoziţie proprie prezentată în cadrul unui concurs de interpretare, care a luat şi un premiu. Exerciţiile de compoziţie au continuat mai ales în perioada masteratului în Stilistică Dirijorală, unde la clasa prof.univ.dr. Dan Buciu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la acea vreme, aveam obligaţia să compunem săptămânal o lucrare corală, a cappella sau cu acompaniament, pe textele unor clasici ai poeziei şi prozei româneşti. Lucrările care s-au strâns în aceşti ani fac parte din intimitatea sufletului meu, ele rămânând simple tatonări spre un tărâm care face obiectul de studiu pentru alţi muzicieni.

Având în vedere că sunt pus permanent în ipostaza de a da viaţă, sens lucrărilor compozitorilor prezenţi în programul concertelor noastre, este necesar a descoperi fluxul ideilor muzicale, a diferenţia întrebarea de răspuns, a sesiza arhitectonica, scheletul pe care este construită întreaga operă muzicală, indiferent de dimensiunile ei. Numai astfel, mesajul compozitorului poate străbate drumul către conştiinţa publicului, bineînţeles, redat fidel, uneori chiar îmbogăţit şi personalizat de către cei care realizează sonor actul artistic.

Transmiterea adevărului muzical, care este unic, nu poate fi interpretat, este misiunea noastră, a mea şi a colegilor mei, membrii Corului Academic şi ai Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Arad.

 



  • un meloman

    Pacat ca oameni cu asa integritate valoroasa, atat artistica cat si morala precum Maestrul Daniel RADOIAS, nu sunt recunoscute si apreciate la adervarata valoare, care duce si reda mai departe actul artistic.

    Asa cum Maestrul a declarat „artistul este prin definiţie ambasador al adevăratelor valori culturale” el, artistul, trbuie sustinut de catre autoritatile locale, in primul rand, si in al doile rand de catre noi iubitorii de muzica mai ales cand o asa valoare traieste si respira odata cu noi.

    Rusine celor ce aduc oprelisti si nu incearca, mai ales acum in plina campanie de promovare a aradului ca si capitala cultural europeana 2021, sa sustina emotia artistica muzicala din urbea aradeana. RUSINE!

    Va multumesc Maestre ca ati ales sa ne imbogatiti spiritual si cultural cu talentul ales, pe noi aradenii.