Dialoguri Deschise cu sensei Teo Răduţ, antrenor de arte marţiale

„Înfrângeri? Nu le iau în considerare! Doar victoriile contează!“

radut generic

– Sensei Teo Răduţ, acum câteva zile te-ai întors de la Atlantic City – Statele Unite, unde s-a desfăşurat „Ultimate Destination” o gală care a reunit marii maeştri ai artelor marţiale din toată lumea. În cadrul acestui „cel mai mare eveniment din viaţa mea„ ai fost distins cu „Titlul de Excelenţă pentru promovarea Artelor Marţiale“.

Sensei Teo Răduţ, spune-mi în copilăria ta ai fost un bătăuş, ai fost capul tuturor relelor? Cum ai ajuns la artele marţiale?

-Da, într-adevăr, am petrecut trei zile fantastice în Atlantic City, NJ-USA, unde am fost invitat la „Oscarul Artelor Marţiale”, propus de Cynthia Rothrock la premiul „Excelenţă în promovarea Artelor Marţiale“ şi unde au fost prezenţi aproximativ 1.200 de maeştri în diferite stiluri de arte marţiale din întreaga lume. Spre marea mea onoare şi nu numai, eu am fost primul român prezent acolo, practic la această gală a fost prezent maestrul  Teo Răduţ, în numele  Aradulului şi, bineînţeles, a României.

Cum am ajuns la artele marţiale? Era în anul 1982, când la Căminul Cultural Şagu, satul meu, rula filmul „Oraşul fantomă” cu Chuck Noorris. Am fost atât de impresionat de acel om, încât îmi doream să fiu ca el, să fac ce face şi el… Şansa a apărut mult mai târziu, în 22 februarie 1988, atunci când tot la Căminul Cultural Şagu a venit un băiat din Arad (care avea colegi de serviciu de la noi din sat) şi a format o grupă de karate, unde am fost şi eu acceptat, chiar dacă eram cel mai tânăr (16 ani ).

–  În fişa ta personală este notat: Teo Răduţ, 6 DAN GODAY-RYU. Ce înseamnă acest lucru? Explică cititorilor de tot obişnuiţi, care  nu cunosc termenii artelor marţiale.

– 6 DAN GODAI RYU – este gradul ce l-am primit de la maestrul Wolfgang Joos-Held 10 DAN GODAI RYU – SOKE (fondator de stil), maestru cu care colaborez de mai bine de 12 ani. Maestrul Wolfgang deţine centura neagră în mai multe stiluri de luptă şi a creat acest stil după gândirea şi fizicul său, combinaţia fiind proprie, atât ca execuţie cât şi ca aplicaţie şi se adaptează perfect atât în competiţii cât şi pe stradă, GODAI RYU – Şcoala celor Cinci Elemente (apă, aer, pământ, lemn, metal) are o parte foarte benefica iar anumite exerciţii de antrenament ajută foarte mult corpul şi psihicul practicantului.

– Am să-ţi propun un text pe care te rog să-l comentezi, la urmă:

Se zice că într-o seară târzie, un bătrân maestru în arte marţiale este urmărit de doi tâlhari. Bătrânul fuge de ei, dar este ajuns din urmă. Tocmai când urma să fie tâlhărit şi bătut, a venit poliţia şi i-a arestat pe tâlhari. Apoi, recunoscându-l pe marele maestru l-au întrebat: Maestre, de ce ai fugit de cei doi tâlhari, tu te puteai bate cu zece ca ei? Răspunsul marelui maestru de arte marţiale a fost scurt: De frică să nu-i omor!

Sensei Teo Răduţ, câtă imaginaţie şi cât adevăr este în această pildă, care defineşte caracterul artelor marţiale?

–  Părerea mea vis-a-vis de pilda spusă de tine, este clar îndreptată spre ADEVĂR, căci fiecare practicant ajunge să cunoască foarte multe zone şi puncte sensibile, cu tehnica şi cu viteza dobândite după ani de practică, orice lovitură poate deveni mortală. Practic arta marţială în general pentru asta te pregăteşte, pentru salvarea din situaţii limită. Bineînţeles, azi nu se mai pune aşa problema, azi se caută mai mult latura competiţională, latura spirituală şi să recunoaştem chiar şi partea de business care se dezvoltă pe lângă celelalte. Într-adevăr, pilda spusă de tine reflectă adevărul: artele marţiale sunt mai mult decât o simplă încăierare, ele sunt un principiu de viaţă, un cod al onoarei şi al condiţiei de om, ca fiinţă superioară, ca trestie gânditoare… Bătrânul a fugit de cei doi tâlhari deoarece forţele erau inegale, balanţa înclinând evident spre el. Era un cod, un principuiu al artelor marţiale, acela de a-ţi proteja adversarul… Un cod pe care marele maestru nu putea să-l încalce.

– Eşti specialist în autoapărare reală, licenţiat în educaţie fizică şi sport, preşedinte GODAY-RYU România. Totodată, conduci o şcoală de Karate Shodan în Arad, unde iniţiezi şi antrenezi copii la acest stil de arte marţiale.

Sensei Teo Răduţ, ce argumente aduci în plus pentru că părinţii să-şi înscrie copiii la acest sport şi nu la altul, cum ar fi patinaj viteză, bunăoară?

61015_445411575512134_1669868111_n–  Conduc Şcoala de Karate SHODAN – Arad din anul 1999, atunci când împreună cu părinţii copiilor din localitatea noastră (ŞAGU) am hotărât să ne organizăm în fundaţie nonprofit.

Noi lucrăm clar pe două direcţii. Prima direcţie – karate shotokan performanţă şi a doua – autoapărare reală. Majoritatea copiilor îşi doresc centura neagră la karate, ăsta este răspunsul cel mai des pe care-l primesc de la ei, bineînţeles pentru asta trebuie să te antrenezi câţiva ani, trebuie să-ţi schimbi puţin stilul de viaţă cu care erai obişnuit, trebuie să depui efort fizic şi psihic, trebuie să fii susţinut moral şi financiar de cei de lângă tine şi cel mai important, TREBUIE SĂ-ŢI DOREŞTI DIN TOT SUFLETUL!!!… eu am cunoştinţele şi răbdarea necesară să îndrum pe oricine spre acest lucru, în plus noi facem parte din Federaţia Română de Karate, afiliată pe plan internaţional la World  Karate Federation – cea mai mare şi mai bună organizaţie de gen din lume! A doua direcţie pe care lucrăm, se referă la lupta de stradă, acolo unde nu există regulament, arbitrii sau un echipaj de medici care să-ţi acorde primul ajutor!!! Dar… pe stradă trebuie să stăpâneşti foarte bine situaţia, deoarece poţi să devii foarte uşor din Agresat –  Agresor, de aceea pe lângă tehnica de lupte trebuie să cunoşti şi legea autoapărării.  Aici colaboram direct cu Federaţia Internaţională de Autoapărare. Deci, argumentul meu pentru cei care doresc să practice Karate-Sport şi Karate-Autoapărare este simplu, pentru că Karate înseamnă EDUCAŢIE-DISCIPLINĂ-RESPECT-SPORT-TRADIŢIE!

– Te rog să-mi enumeri câteva din succesele tale ca sportiv, acelea care crezi că te reprezintă şi care te caracterizează, încă de la începuturi.

– Ca sportiv am activat la clubul Bassai Karate Arad, antrenor Doru Fădoraş, aproximativ şapte ani, perioadă în care am participat la diferite concursuri locale, zonale şi naţionale, cele mai bune rezultate fiind din perioada când eram militar în termen şi când am obţinut titlul de vicecampion naţional la kumite (lupta cu adversar real) la – 60 kg. A fost apoi o perioadă în care scopul meu era acela de a antrena sportivii şi pregătirea lor cât mai bine posibil, până într-o zi, când am început să mă pregătesc să particip la o mare competiţie la Roma – Cupa Mondială organizată de World Union Karate, unde am câştigat locul întâi la veterani, au urmat apoi competiţii la care am participat şi am şi câştigat, dar cea mai mare bucurie am avut-o când am participat şi am câştigat primul loc la Campionatul European  2014 – Arad, organizat de Global Karate Federation, reprezentat în  România de maestrul Hajas Gabriel. De ce am început să particip din nou la competiţii? Pentru a impulsiona sportivii din clubul nostru.

– Ce înseamnă pentru sensei Teo Răduţ, numele lui Mihai Botez? Dacă înseamnă ceva!

– Când spui Mihai Botez (Mişa baci) spui tot! Pentru mine reprezintă practic poarta spre arta marţială, pentru mine reprezintă „Maestrul“, pentru mine reprezintă prietenul, pentru mine reprezintă ceea ce cred că reprezintă pentru toţi cei ce l-au cunoscut: UN MARE OM!

– Aradul a dat de-a lungul vremii mari nume în artele marţiale, mari campioni naţionali, europeni şi mondiali. Chiar omul care a introdus artele marţiale în România, Mihai Botez, este din Arad. De ce nu se poate organiza în Oraşul de pe Mureş o mare competiţie internaţională, la care să participe mari valori mondiale din artele marţiale? Poate şi în felul acesta copiii ar fi atraşi mai mult spre acest nobil sport.

292254_340902882629671_1652915247_n– Aradul  merită să fie gazda unui eveniment internaţional de arte marţiale, CAMPIONAT EUROPEAN sau MONDIAL. Sunt mai mulţi factori care contribuie la realizarea unui astfel de eveniment, şi în primul rând este vorba de bani, foarte mulţi bani şi,  în al doilea rând, este nevoie de o sală de sport foarte mare. Apoi, ai nevoie de susţinere de la federaţia de specialitate, ai nevoie de o armată de oameni pregătiţi exclusiv pe acel eveniment, hoteluri, restaurante, aeroport mare, gară şi bineînţeles putere mare de a lucra.

Eu pregătesc ceva în acest sens, dar încă nu pot să dau detalii, sper să facem un interviu exclusiv pentru acel eveniment.

– Spune-mi câteva nume de elevi de-ai tăi care crezi că vor ajunge campioni, sau nume de foşti elevi de-ai tăi care pur şi simplu ţi-au confirmat aşteptările.

–  Am avut până acum 35 de grupe de începători, peste 2.000 de elevi la sală sau la stagiile pe care le-am susţinut, au promovat 16 sportivi examenul de centură neagră din care 6 au devenit  instructori. Foarte mulţi elevi, mai mici sau mai mari, mai talentaţi sau mai muncitori, pentru mine fiecare care intră în sală şi doreşte să înveţe karate, este  foarte important. Ce caut la fiecare elev, este dorinţa de a cunoaşte, de a învăţa lucruri noi, dorinţa de a evolua.

Nu aş vrea să scot în evidenţă pe cineva în mod special, au fost mulţi sportivi buni care au făcut cinste clubului, antrenorului, părinţilor şi nu în ultimul rând lor personal. Acum avem o generaţie excelentă, care este în top şi în care sunt tineri care sigur că vor ajunge unde doresc.

Răduţ album– Sensei Teo Răduţ este unul din primii trei sute de karateka ai lumii. Cum a fost în America şi ce înseamnă asta pentru Teo Răduţ omul, Teo Răduţ sportivul, Teo Răduţ antrernorul şi Teo Răduţ arădeanul?

–  Titlurile şi premiile, pe care le-am primit în ultimii ani  de la diferite organizaţii care se ocupă cu recunoaşterea muncii depuse, antrenori sau sportivi, acestea (titlurile şi premiile) mă onorează dar în acelaşi timp mă şi obligă, mă obligă să ţin ştacheta cât mai sus şi, la rândul meu, să îi promovez mai departe pe toţi cei care merită.

În America am fost mândru de toată munca mea de până atunci, am fost mândru că sunt român, am fost mândru că sunt arădean. Din păcate nici federaţia din care fac parte, nici MTS-ul şi nici Aradul nu au fost lângă mine… Mă refer bineînţeles financiar. Cred că instituţiile arădene se puteau implica mai mult în susţinerea artelor marţiale, căci, la urma-urmei am reprezentat  Aradul şi România, nu numai pe mine personal. Am avut noroc că am fost susţinut de sponsori, altfel n-ajungeam până în SUA…

– Dintre toate victoriile şi înfrângerile de până azi, ce victorie şi-ar dori Teo Răduţ să se repete şi ce victorie şi-ar dori-o uitată? În acelaşi fel, ce înfrângere a fost mai amară, şi care ar fi cea care s-ar vrea repetată?

– Victoria care aş vrea să se repete – nominalizarea la Oscarul Artelor Marţiale 2016. Victoria care nu aş vrea să se repete este aceea în care am luptat într-o finală cu cel mai bun prieten al meu. Nu mai vreau!

Înfrângeri? Nu le iau în considerare!  Doar victoriile contează!