Dialoguri Deschise cu solista de muzică populară, Cornelia Căprariu-Roman

„Mă doare faptul că în televiziunile private participarea soliştilor de muzică populară se face pe baza unor taxe ca la mica publicitate, nu pe baza valorii“

Cornelia generic

– Cornelia Căprariu Roman, eşti o mare valoare a folclorului românesc, născută în comuna Şicula, cunoscuta comună din Zona Ineului, acolo unde s-au mai plămădit două mari nume din folclorul naţional: Florica Bradu şi Rodica Ardelean-Oniţă. Alături de ele ai promovat folclorul autentic din zonă, făcându-l cunoscut în toată România, ba şi peste hotare. Te rog să-mi spui cum a fost copilăria ta în Şicula, înainte de a începe marea ta aventură din lumea folclorului, înainte de a pleca „în lume“?

-Vă mulţumesc frumos pentru atenţia acordată, pentru intenţia d-voastră  de a iniţia acest dialog…  Copilăria mea… Cu lumini şi umbre… Am fost crescută de bunica mea şi tatăl meu, primind  de la ei toată căldura şi afecţiunea părintească, precum şi o educaţie frumoasă chiar dacă proveneau de la ţară. Pe bunicul (din partea tatălui) Căprariu Gheorghe l-am pierdut când aveam doar patru ani, dar de la el am moştenit glasul şi talentul muzical – bunică-mea spunea: „Tolvai Doamne mândru  mai trăgăna şi fluiera bunu’to”. Altfel, am fost ca toţi copiii de la ţară – tare cuminte!  Îmi plăcea să mănânc căisâne verzi din pom, toamna îmi făceam pat de frunze uscate în mijlocul drumului – într-o zi era să mă calce o cocie, reuşind  să o bag în sperieţi pe bunica – alte dăţi mă urcam în podul casei şi de acolo, cântam ca să  mă fac auzită. Am cântat de la grădiniţă, apoi la şcoală, fiind îndrumată de doamna profesoară Maria Constantinescu, care se ocupa pe lângă catedra de limba franceză şi de grupul vocal-folcloric al fetelor de la Şicula la căminul cultural, căreia îi rămân recunoscătoare pentru primii paşi în cariera mea artistică. Am avut ocazia de mică, la 11 ani, în anul 1979 să ies din satul meu şi să cunosc lumea, participând la un turneu în străinătate (Danemarca  şi Suedia) ca solistă şi membră a grupului vocal şiculan, unde era şi colega mea mai mare, Rodica Ardelean. Am participat la concursuri şi festivaluri folclorice judeţene şi naţionale, printre care amintesc: Locul I pe ţară la „Cântarea României” la secţiunea elevi, Locul II la Festivalul Naţional „Maria Lătăreţu“, Premiul special al juriului la Festivalul Naţional „Maria Tănase“, Premiul I la „Cântec nou în Mehedinţi“, Marele premiu la Festivalul Cântecului, Jocului şi Portului Popular din Ţara Zărandului de la Moneasa  etc. A! Doamne, era să uit un premiu la care eu ţin foarte mult, premiu care m-a propulsat printre marii interpreţi români de folclor. Este vorba despre câştigarea Trofeului „Floarea din Grădină“, celebrul concurs organizat de Televiziunea Română, trofeu pe care l-am câştigat în anul 1988. A câştiga acest trofeu era ca o atestare a valorii tale ca interpret de folclor, juriul fiind compus din cei mai mari etnomuzicologi ai României. Ca o pată de culoare, în perioada concursului, l-am cunoscut pe îndrăgitul interpret  Nicolae Furdui-Iancu, artist care ulterior ne-a devenit naş de cununie, fiindu-le prima pereche de fini dintre cele 15 perechi pe care le-a cununat marele cântăreţ ardelean.

– În Şicula trăia şi compunea literatură popular-folclorică cunoscuta poetă-ţărancă Elena Vodă. Ai cunoscut-o, ai colaborat cu ea, eventual la versurile cântecelor?

Cornelia Caprariu Roman– Da, am avut ocazia să o cunosc şi chiar am colaborat la versurile populare ale primelor mele cântece şi am avut bucuria ca împreună cu dânsa şi cu Rodica Ardelean-Oniţă, să participăm la o emisiune televizată la Bucureşti, la TVR.

– Eşti cunoscută ca o ferventă promotoare a folclorului autentic, pe care-l promovezi în cântecele tale. Ştiu că erai foarte apreciată de regretata Marioara Murărescu, marea folcloristă şi realizatoare de emisiuni şi spectacole folclorice.  Poţi s-o evoci pe Marioara Murărescu, să-mi spui ce ai învăţat de la ea?

– Ar fi foarte mult de povestit când vine vorba despre Doamna Marioara Murărescu. Un moment de cotitură în cariera mea a fost Festivalul Naţional de la Curtea de Argeş pentru ansambluri folclorice, eu participând ca solistă cu Casa de Cultură Ineu, când aveam 12 ani. Atunci doamna Marioara m-a remarcat pentru prima dată: „O fetiţă mică-mititică cât un ghem şi cu nişte cizme mari, roşii dar cu un glas neobişnuit de mare pentru vârsta aceea”, spunea despre mine Doamna Marioara Murărescu. De atunci am fost invitată la filmări la Bucureşti, am debutat în emisiunea „Tezaur Folcloric” realizată şi prezentată de Doamna Marioara. Despre dumneaei pot să spun ca a fost şi este de neînlocuit pentru că a creat un gen de emisiune originală şi un brand ce conţine o largă paletă folclorică din toate zonele ţării, cu solişti ce au un repertoriu autentic şi un costum reprezentativ din zona de unde provine şi bineînţeles cu calităţi vocale. Nici formaţiile instrumentale sau soliştii instrumentişti nu au fost neglijaţi, fiind promovaţi după aceleaşi criterii, ca de exemplu  Orchestra populară „Rapsozii Zărandului” din Arad. Pentru mine a fost ca o mamă, dar nu indulgentă ci exigentă cu tot ceea ce  trebuia să promovez din zona Aradului-Şicula, atât în prezenţă scenică până la cele mai mici amănunte, cât şi a repertoriului ales. Avea o personalitate şi o prestanţă deosebită, aparte, care impunea respect şi admiraţie în acelaşi timp, dar ştia să ţi se adreseze şi cu căldură şi să te încurajeze. A fost contestată de unii, ba chiar subminată, dar a rezistat, dovedindu-se puternică în ciuda tuturor dificultăţilor şi mai ales a bolii necruţătoare cu care s-a luptat până în ultima clipă. De aceea, Marioara Murărescu va rămâne sufletul şi lumina cântecului popular românesc şi va fi greu ca cineva să o poată înlocui, aşa cum a fost dânsa!

– Într-o discuţie cu tine de dinaintea dialogului nostru propriu-zis, mi-ai povestit că un simpatizant al cântecelor tale ţi-a cerut la un spectacol pe scenă să-i cânţi un cântec din acelea cu „scoate banii tată“. Refuzând categoric acest lucru, simpatizantul cu pricina, a plecat supărat, oarecum jignit că nu i-ai făcut dedicaţia.

Cornelia Căprariu-Roman, cum se poate lupta pentru păstrarea curată a folclorului românesc? Cât de mult te-a afectat atitudinea aşa-zisului iubitor de folclor?

maxresdefault– Din păcate ascultătorii nu au posibilitatea de a discerne între cântecele autentice şi cele populare comerciale. Ei iau de bune tot ceea ce apare pe posturi, indiferent dacă-i vorba de emisiuni folclorice sau emisiuni de tip comercial. De multe ori într-o singură emisiune la un post privat de televiziune apar atât cântece autentice cât şi „emulaţii folclorice”,  făcându-se o  amestecătură ce-l păcăleşte pe telespectator. Pe mine nu m-a afectat  atitudinea respectivei persoane şi sunt convinsă că şi dânsului i-a trecut de mult.

– Cunoscutul etnomuzicolog Ioan T. Florea era de loc din judeţul Arad. Care a fost colaborarea ta cu acest mare iubitor de folclor românesc?

– Adevărul este că am fost prea tânără ca să pot aprecia adevărata valoare a acestui om extraordinar. Ne întâlneam în destule ocazii (spectacole, festivaluri folclorice) dânsul era mereu invitat în juriu, dar mi se părea destul de familiar, îmi spunea direct ce avea de spus, ca un tată. Odată am venit în Arad de la Şicula, domnul Florea mă aştepta să-mi dea o baladă pentru un concurs, iar eu neştiind despre ce e vorba, m-am dus să-mi cumpăr o pereche de pantofi Guban. Când ne-am întâlnit m-a certat, spunând:  „Eu, om în vârstă te aştept aici de atâta vreme, iar tu, fată, umbli brambura”.  De multe ori îmi atrăgea atenţia asupra gramaticii textului folcloric sau a cadenţei liniei melodice ca să nu ajung „în altă zonă folclorică”. Îi sunt recunoscătoare şi pentru faptul că m-a trecut ca informator a unei variante a colindului „P-on răzor de vie”  în cartea dânsului intitulată „ Scrieri etnomuzicologice”.

– Este foarte greu să disociezi numele tău de acela al Orchestrei „Rapsozii Zărandului“ condusă de taragotistul Petrică Paşca. Împreună aţi realizat sute de spectacole, aţi imprimat zeci de emisiuni la radio şi televiziune, turnee… Ce înseamnă pentru tine această orchestră? 

– Această orchestră este ca o familie, din care fac parte aproape de la începuturile ei; au trecut 28 de ani – o mare parte din viaţă de când colaborăm şi pot spune că sunt orchestre bune în ţară, dar nici una nu ştie şi nu poate să mă acompanieze aşa cum o face „Rapsozii Zărandului”. Datorez acestei orchestre  şi reuşita imprimărilor mele din 1996 („Din Şicula la Ineu”), din 2000 (Bată-te norocu’ lume) şi din 2010 („Şiculană-s, bine-mi şede”) . Totodată, aici mi-am cunoscut jumătatea mea, pe Traian Roman, violonist în orchestră.

– Soţul tău, Traian Roman, este şi violonist al Orchestrei Simfonice de la Filarmonica de Stat Arad. Cum se împacă muzica populară cu cea clasică? Ce se ascultă la voi acasă: „A IX-a de Beethoven” sau „Mărunţelul lu’ Lică Sămădău”?

COPERTA CD PE VERSO– Acasă nu prea avem vreme de ascultat, dar Traian cântă oricum şi Mărunţelul şi Ardeleana precum şi alte genuri folclorice, iar eu nu sunt opacă la alte genuri muzicale şi particip şi eu la concerte de muzică simfonică – mai ales când e ceva deosebit, sau la spectacole de operă la Timişoara. Doar am fost şi eu la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara şi consider că un artist adevărat trebuie să aibă o deschidere spre tot ce reprezintă frumosul.

– Te întreb: Cornelia Căprariu-Roman, există viitor pentru folclorul arădean autentic? Poţi să-mi prezinţi aici câteva nume de tineri solişti de muzică populară foarte talentaţi, în care crezi cu tărie?

– Nu ştiu ce să spun… Dacă cei care vor să urmeze acest drum se vor gândi doar la bani şi la comercial, atunci nu există viitor. Dacă cei care răspund de păstrarea tradiţiilor populare socotesc acest lucru ca pe o necesitate firească, atunci va exista viitor. Aş menţiona câţiva tineri care promit: Aura Maria Bonchiş, Roxana Suciu, Roberta Selagea, Radu Vand, Cosmina Brădean, Mădălin Chindriş, Ciprian Zopota (chiar dacă s-a mutat în Bihor)  şi alţii, dar nu trebuie să uite că drumul acesta începe uşor apoi este mai greu de susţinut.

– Cântecele tale, adevărate bijuterii folclorice, pot fi cunoscute cu uşurinţă ascultându-ţi albumele. Câte albume ai realizat până în prezent?

– Am mai menţionat, în total am trei albume  pe cd-uri, în afară de duetele de pe cd-ul intitulat „Aşe ne stă nouă bine” cu Tiberiu Crişan, alături de cântecele altor interpreţi. Nu am scos mai multe, dar consider că un interpret poate să fie valoros dacă şi melodiile sunt valoroase şi devin „şlagăre“. De asemenea, trebuie să ai cântecele tale, culese de tine, nu „împrumutate”  de la alţii.

– Mai vine lumea la spectacole folclorice?

– Mai vine lumea la spectacole, dar scena s-a mutat din săli în pieţe sau locaţii deschise, în cadrul anumitor manifestări cultural-artistice prilejuite de evenimente urbane sau rurale.  Nu ştiu ce va însemna asta peste 15 sau 20 de ani…

Mă doare însă faptul  că în televiziuni private participarea soliştilor se face pe baza unor taxe, de parcă emisiunile folclorice ar funcţiona ca nişte SRL-uri, fără a avea un real rol de promovare a folclorului autentic. E ca şi cum doar interpreţii îşi fac promovarea, televiziunea încasează doar banii, ca un serviciu la mica publicitate. Participă oricine plăteşte, nu cine este neapărat talentat, merge pe bandă orice cântec! Desigur, este părerea mea pe care mi-o asum.