Dialoguri Deschise cu bibliotecara şi poeta Lucia Bibarţ:

„Cititorii noştri s-au transformat ca şi vremurile. Ei accesează în bibliotecă diverse surse de informare, nu studiază doar cartea, ci participă la o mare diversitate de manifestări culturale“

Lucia generic

Lucia Bibarţ, eşti o persoană cunoscută în Aradul cultural, în calitatea ta de bibliotecară la Biblioteca Judeţeană A.D. Xenopol Arad ai iniţiat şi coordonat o sumedenie de acţiuni cu cartea şi cu cititorii săi.

Spune-mi, Lucia Bibarţ, unde ţi-ai consumat copilăria şi, mai ales, dacă în acea perioadă ai fost o tocilară sau o zbanghie? Îţi plăcea să citeşti în copilărie?

– Mulţumesc pentru întrebarea primă, Petre Don, întrebare care mă transportă  în timp sau în netimp mai degrabă şi care, ca fiecărui adult, îmi aduce un sentiment complex de nostalgie, candoare, teamă şi un soi de tulburare. E ca întâlnirea, după ani mulţi de pribegie, cu un om pe care cândva l-ai iubit.  Îl priveşti fâstâcit,  candid de departe, neştiind cum să te apropii, deşi îţi vine să-i sari în braţe.

Copilăria mea… copilăria mea, dintr-un sat de câmpie din Bihor, a fost impregnată de poveşti imaginare, plăsmuite cu foarte multă rodnicie. Aproape  fiecare obiect, în mintea mea, se metamorfoza în personaj. Vorbeam cu lucrurile, dar mai ales cu plantele şi cu animalele aflate la îndemână. Acest tip de relaţionare cu mediul înconjurător  nu m-a părăsit nici astăzi. Puteam să pierd  zeci de minute urmărind cum se organizează gângăniile şi cât de neaşteptat de diversă era viaţa lor în ascunzişul muşuroiului, în al ierbii. Interveneam mereu, binevenit sau mai puţin,  în existenţa lor. Eram o nezburdalnică, meditativă, răbdătoare, tăcută, chiar gravă. O singură frază dintr-o carte mă desprindea din lumea beletristică şi îmi crea spontan o lume a mea, paralelă cu cea a cărţii, paralelă cu cea reală. Nu apucam să mă împătimesc de  lectură, tocmai din pricini ca acestea, dar mi-a plăcut să citesc. N-am  avut multe cărţi, însă  mă grăbeam  să le cunosc conţinutul celor pe care le primeam de la mătuşile mele,  mică fiind, iar mai târziu ca premii de la şcoală. Bunicul parental şi tatăl meu  citiseră şi ei. Am  fost o premiantă, deci o tocilară – în viziunea elevilor de azi. Pentru mine studiul a reprezentat mereu o provocare în diverse direcţii. Ceea ce m-a transformat de două ori în olimpică de nivel naţional. La Limba şi Literatura Română, se înţelege.

În prezent îndeplineşti funcţia de responsabil PR la Biblioteca judeţeană. Ce presupune această responsabilitate? Dezvoltă şi exemplifică, te rog!

– Iată, drumul meu profesional trebuia să se oprească la catedră, dar  m-a dus înspre bibliotecă, cărţi, oameni,  manifestări culturale şi chiar înspre scris. Ce fac la Biblioteca Judeţeană? Încerc să-i împrietenesc pe cititorii sau utilizatorii noştri, pe arădeni,  cu  o instituţie aparent inaccesibilă, rece, elitistă, ca cea a  cărţii. Nu  a fost deloc un  lucru uşor să îţi propui asta, acum 15 ani. Aş zice că am făcut chiar  pionierat la noi, în România. Nu că n-ar fi existat unele tendinţe anterioare, în acest sens, dar niciodată la acest nivel. Am avut mare noroc să fiu „valorificată” şi valorizată ca Responsabil – Marketing-Imagine şi Animaţie Culturală,  de directorul de azi al instituţiei, dl. Florin Didilescu. Tot efortul  făcut a meritat. Se vede din statistici, din realitatea prezenţelor în bibliotecă şi din noua imagine  atribuită ei. S-a schimbat percepţia asupra acesteia, dar şi cerinţele şi aşteptările arădenilor de la bibliotecar. Ce presupune munca mea: organizarea, moderarea unui număr de peste 200 de evenimente anual, înseamnă întreţinerea relaţiei cu presa, cu colaboratorii de oriunde, redactarea materialelor de presă,  actualizarea ştirilor despre noi pe site sau pe facebook, înseamnă parteneriate  cu zeci de şcoli, cu instituţii de cultură, participarea la workshop-uri sau schimburi de bune practici în ţară şi în străinătate, înseamnă imaginarea unor proiecte noi şi asigurarea continuităţii proiectelor deja pe rol, înseamnă ghidarea grupurilor de vizitatori în bibliotecă, redactarea unor  scrieri profesionale, dar şi a  unor publicaţii de specialitate.

Mai împrumută lumea cărţi de la bibliotecă? Fă-mi o scurtă radiografie a fenomenului cititului, deoarece tot mai multe cărţi şi reviste se realizează pe format electronic. Colecţii întregi de reviste, ziare şi mii de cărţi se copiază în format electronic. Ce se va întâmpla când miile de rafturi cu cărţi vor fi înlocuite cu câteva stick-uri? Vor pleca bibliotecarii acasă? Cum vezi tu biblioteca viitorului?

Lucia îngropat– Dacă mi-ai cerut radiografierea procesului de împrumut carte, am să-ţi răspund că nu stăm chiar atât de rău precum s-ar crede. Da, dacă facem trimiterea spre perioada  „înfloriirii socialiste”, când neavând altă „distracţie”, altă  formă plăcută de evadare din gri, românul devora cărţi şi  numărul înscrişilor la bibliotecă într-un an calendaristic, la acea vreme,  era cam de 15-16.000 de cititori iar azi este doar  la jumătate din acel număr… Îţi vine să spui că e cam tristă realitatea. Ţinând cont, însă, de suma consumatorilor de  oferte conexe lecturii situaţia la bibliotecă  nu e deloc rea. Cititorii noştri s-au transformat, ca şi vremurile. Ei accesează în instituţia noastră diverse surse de informare, nu studiază doar cartea, ci participă la o mare diversitate de manifestări culturale. Alături de cartea  adevărată a apărut şi varianta, „sora” ei,   fără file şi fără mirosul caracteristic. Tinerii, copiii de azi nu mai citesc ca noi la vârsta lor, pentru că au o multitudine de surse moderne de informare. Dar, ceea ce se poate vedea este că, în general,  sunt informaţi, iar la capitolul gadget-uri sunt aşi. Nu mai avem răbdare, nici ei, nici noi. Ne-am prins atât de puternic în tăvălugul  vremilor, în vârtelniţa lor,  psihicul este atât de solicitat, încât s-a pierdut dorinţa firească de relaxare  întins în iarbă şi citind. Prea multa acţiune la care suntem împinşi  distruge calitatea interrelaţionării,  a instruirii, a vieţii. Am câştigat în acuitatea tehnică şi electronică, dar am pierdut în plan cultural, spiritual şi familial. Sper ca, la un moment dat, lucrurile să se reaşeze în matca normală. Da, cartea electronică încearcă să o marginalizeze pe cea cu file, dar aceasta nu va pieri, pentru că  e unul dintre marile câştiguri ale umanităţii. Probabil va coexista cu cea electronică, poate în viitorul îndepărtat, oarecum într-un mod defavorabil ei, poate ca piesă de colecţie. Iar bibliotecarii vor coexista cu scanere, carduri  şi alte invenţii viitoare. Nu ştiu dacă interezează pe cineva câteva date statistice din bibliotecă: 316.099 vizite în anul 2014, 205.371  tranzacţii împrumut, 7.053, utilizatori activi, 363 de  acţiuni cu  200.617 persoane, 16.000 de vizualizări on line ale bibliotecii.

Ştiu că în paralel cu activitatea ta de la bibliotecă scrii literatură, publicând cărţi de poezie. Îmi poţi vorbi despre cărţile tale scrise şi, mai ales, cele nescrise încă.

– Mi-a plăcut să scriu de când mă ştiu, doar că m-am hotărât foarte greu să  public. Sunt coautor la cinci cărţi de specialitate, am publicat trei cărţi pentru copii şi un volum de poeme, am semnat zeci de  articole şi  recenzii în presa locală şi în reviste.

Poezia este o componentă  permanentă a vieţii mele. Ca familia, ca natura şi ca oamenii. Pentru că mi-e la îndemână. Sună contrariant, nu? Mi-e la îndemână  pentru că  Poezia, „frumosul iraţional” trăieşte, în  stare naturală,  în  noi şi în jurul nostru, iar eu încerc să-o vorbesc. Lucrez la cel de-al doilea volum de poeme, care va ieşi, probabil, în anul viitor.

Deţii funcţia de preşedinte al Ligii Scriitorilor Arad. Ce este Liga Scriitorilor Arad? Ce o deosebeşte de Uniunea Scriitorilor Arad?

scienta 7– Da, deţin  funcţia de preşedinte al „Ligii Scriitorilor din România”- Filiala Arad. „Liga Scriitorilor” este „o asociaţie  profesională, nonguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial, formată din creatori în domeniul literaturii”(Statut).Ea nu se găseşte în opoziţie şi nici în concurenţă cu nici o altă formaţiune literară de nicăieri. Proaspăt înfiinţată, are un an de existenţă, face eforturi de stabilire a unei strategii de lucru şi a închegării  unui grup individualizat. Tocmai pentru că am moştenit membri  de vârstă medie, ne vom orienta spre împrospătarea „garniturii scriitoriceşti. Politica noastră este aceea de a valorifica tinere talente literare, de-a le coopta şi de a genera energii benefice, literare în grupul nostru şi în afara lui.

În trecutul nu prea îndepărtat ai realizat emisiuni minunate pentru copii, pe la televiziuni. Eu, suspectându-te că iubeşti foarte mult copiii, te întreb: cum aplici această dragoste pentru copii la biblioteca judeţeană?

– Emisiunile realizate la tv (Microfonul vacanţei, Lecţie deschisă, Cuiul din talpă), prima parte a creaţiei mele (Zâna pădurii, Sirena Surena, Noduleţ) şi multe programe actuale (Dulcea mea Doamnă… Se deapănă poveşti, Bibliovacanţa, Valori clasice, Ziua tineretului etc.) au ca subiecţi, colaboratori  şi destinatari copiii, tinerii, pe care îi iubesc într-un mod aparte. Aşa cum iubeşti răsăriturile care te obligă să te dai jos din pat, dar îţi purifică  privirea, apusurile  care înnopteză, dar  aduc binecuvântata odihnă… Priveşte-le ochii, observă-le mişcările, auzi-le râsul şi mă vei înţelege!

Lucia Bibarţ, ce înseamnă pentru tine sacrul, relaţia sacru-profan?

– Frumoasă provocarea ta despre sacru şi profan!

Sacrul şi profanul reprezintă întreg universul  uman,- interior şi exterior- în toată necuprinderea şi cuprinderea lui, în nelimetele şi  limitele lui, tentaţiile şi barierele, putinţele şi neputinţele, îndrăznirile şi temerile. Sacrul şi profanul înseamnă  raportarea noastră la eternitate şi la vremelnicie. Este spaţiul nemarcat/marcat în care fiecare ins construieşte sau dărâmă, zboară sau se târăşte, înmiresmiază sau duhneşte. Între cele două dimensiuni se consumă întreg balansul vieţuirii noastre,  al fiinţării.

 

Poţi să-mi reproduci aici una din ultimele tale poezii? Te rog!

– Poemele mele? Iată unul:

 

atunci, ia-ţi cafeaua, aşează-te in inima mea şi povesteşte…”

 

Ce doreşti să mai ştii, domnul meu?

Tu nu simţi cât de devreme,

neaşteptat, surprinzător

m-am aşezat deja în inima ta?

Nu simţi ce aromă plăcută

are cafeaua ta impregnată cu locuirea mea în tine?

Nu simţi cât de necuprinzătoare am devenit

şi cum ţi-am ocupat

– fără luptă, fără  o  minimă rezistenţă, din partea ta, –

tot spaţiul vital?

Nu simţi cum m-am insinuat

ca fumul de frunze arse,

în toată pădurea sufletului tău?

Că te cuceresc, pas cu pas,

în toate fibrele şi în toţi atomii ce credeai că sunt doar ai tăi?

Că participi la „invazia” mea  prietenoasă,

dorită, care nu ia niciodată, ci dă,

se predă, cunoaşte, răspunde, aprinde, dăruie…

Dar… sunt gata de poveste –

ca o Șeherezadă. Doar

„să-mi iau întâi cafeaua

şi să  mă reaşez în inima ta”.

 

 

Sau:

Saturaţie

De  atâta prea calm-

asurzitoare

tăcere între filele cărţii,

însetat de concret,

personajul s-a descătuşat

de ficţiune şi-a plonjat arzând

în realitate.

Nonficţional,

a ales să se otrăvească,

câte puţin.

– Îţi mulţumesc, Lucia Bibarţ!