Grupul vocal „Florile Podgoriei“ – în finală

florileGrupul vocal popular „Florile Podgoriei“ condus de către Bianca Tomoiagă, s-a calificat în finala concursului „Tradiţii şi obiceiuri din vatra satului“, trecând de prima fază a competiţiei, cea preliminară care a avut loc în oraşul Sebiş. Partea finală a concursului va avea loc în data de 8 august la Ineu, unde fetele speră că vor lua locul întâi.
Grupul vocal „Florile Podgoriei“ a luat fiinţă în anul 2013 la iniţiativa solistei de muzică populară Bianca Tomoiagă şi cu sprijinul primarului Corneliu Popi- Morodan, grupul având în componenţă şapte fete, care au în repertoriu cântece populare din zona Podgoriei Aradului.

Emilian Ciorogariu



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni