Primarul Corneliu Popi-Morodan, la trei ani de mandat

mandatAu trecut trei ani de când Corneliu Popi-Morodan a fost ales primar al comunei Ghioroc, fiind cel mai tânăr primar din judeţul Arad, un om care promitea multe, un tânăr ambiţios care vrea să facă ceva pentru comunitatea din care face parte şi după cum se vede nu a dezamăgit şi încă treaba lui nu s-a terminat având în plan să facă lucruri tot mai multe pentru comuna Ghioroc.
În toţi aceşti trei ani primarul, împreună cu viceprimarul comunei, cu echipa de la Primărie şi cu susţinerea Consiliului Local, au muncit pentru a implementa cât mai multe investiţii în comună, pentru dezvoltarea proiectelor necesare şi utile modernizării tuturor localităţilor aparţinătoare comunei Ghioroc. A încercat şi reuşit să gestioneze bugetul local de aşa manieră încât să se realizeze investiţii în toate sectoarele importante din comună: sport, cultură, învăţământ, reabilitarea unor obiective, amenajarea spaţiilor verzi şi nu în ultimul rând în infrastructură. Trebuie menţionat faptul că în timpul mandatului său în Ghioroc s-a început asfaltarea străzilor din comună, a fost reabilitată total sala de sport de la Liceul „Vasile Juncu“ din Miniş, au fost reabilitate şcolile, s-a amenajat centrul Ghioro­cului, s-a reabilitat căminul cul­- tural din Cuvin, s-a recondiţionat şi amenajat „Ciuperca“, unul dintre simbolurile comunei, plaja lacului Ghioroc, de asemenea a fost curăţată şi adusă la standarde normale, parcurile sunt îngrijite, comuna e curată.
Nu a fost uitată cultura…
Pe plan cultural a înfiinţat un ansamblu de dansuri populare, adunând nu mai puţin de 15 perechi pentru a reprezenta comuna pe scenele din judeţul Arad. De asemenea cu sprijinul lui a fost înfiinţat un grup vocal „Florile Podgoriei“, iar corurile din Ghioroc şi Miniş au reprezentat comunitatea din Ghioroc la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de gen din ţară de unde s-au întors cu premii.
…şi nici sportul
Pe plan sportiv a sprijinit echipa de fotbal a comunei, Podgoria Ghioroc. Aceasta a reuşit să promoveze, anul trecut, într-un eşalon superior, după mulţi ani. Tot pe plan sportiv, împreună cu maestrul Ştefan Mureşan şi cu Cristina Szabo au înfiinţat un club de judo pentru copii, care la doar un an de existenţă au reuşit performanţe foarte mari, fiind singurul club din Arad la ora actuală care are trei sportivi la lotul naţional, cu toate că este cel mai tânăr înfiinţat.
„Au trecut trei ani de când am fost ales primar al comu­nei Ghioroc. Ţin să mulţumesc pentru încrederea care mi-a fost acordată şi sper din tot sufletul că în această peri­oadă nu am dezamăgit. Vreau să menţionez că am rămas în continuare acelaşi om, cu iubire faţă de comuna Ghioroc, dedicat dorinţei de a face din Ghioroc, Cuvin şi Miniş o comună cât mai dezvoltată şi cât mai bine pusă la punct. De asemenea, administrarea comunei am realizat-o mereu cu deschidere pentru interesele cetăţenilor, un principiu important al activităţii mele fiind acela de asigurare totală a transparenţei actului administrativ, de a informa cetă­ţenii corect despre tot ceea ce întreprindem ca şi administraţie locală, pentru a fi cunoscute realităţile cu care ne con­fruntăm, atât realizarile, dar şi dificultăţile pe care le întâmpinăm. Ca şi primar ales de către cetăţenii comunei Ghioroc, am luptat şi lupt pentru acest scop: o comună cât mai frumoasă şi mai bine pusă la punct! Fac acest lucru cu devotament, cu putere de mun­că pe care mi-o dă dragostea faţă de comuna noastră, un sentiment pe care noi, cei care locuim aici, îl simţim total, căci mereu am dorit să vedem cum comuna Ghioroc prosperă şi merge pe calea cea bună. Do­resc tuturor locuitorilor comu­nei Ghioroc multă sănătate, bucurie în familie şi o viaţă fără necazuri!“, susţine Corneliu Popi-Morodan.

Emilian Ciorogariu



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni