Locul şi rolul Aradului în istoria naţională

Palatul Bohus 1890

Istoriografia românească tradiţională reţine, pentru Arad, doar rolul pe care oraşul nostru l-a jucat în ceea ce priveşte pregătirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Tratatele privind Istoria României sau Istoria Românilor, dar şi manualele şcolare sau cursurile universitare, după ce trec în revistă activitatea Consiliului Naţional Român Central de la Arad din perioada octombrie-noiembrie 1918, mută centrul de interes înspre Alba Iulia şi, mai apoi, către Bucureşti, în funcţie de şcoala istorică de la care se revendică. Lucru total păgubos în ceea ce ne priveşte, cu atât mai mult, cu cât există suficiente documente care să ateste faptul că, vreme de peste două decenii, Aradul a fost capitala politică a românilor transilvăneni. Altfel spus, din 1895 şi până în anul 1918, toate marile hotărâri privind activitatea Partidului Naţional Român au fost luate la Arad, în interiorul nucleului puternic, constituit în jurul ziarului „Tribuna Poporului.”

Spre diferenţă, sibienii sunt cât se poate de sensibili la perioada 1881-1894 şi au aruncat pe piaţa istoriografică tone de publicaţii care preamăresc rolul avut de Sibiu în coordonarea activităţii politice a românilor transilvăneni din acea perioadă sau despre ceea ce-a reprezentat „Tribuna” sibiană în publicistica acelor vremi. Cinste lor, dar după această perioadă intervine rolul nostru, al arădenilor. Aici, la Arad s-a impus activismul politic în doctrina PNR şi tot la Arad tribunismul a ajuns la deplina-i maturitate, publicaţia noastră fiind net superioară celei sibiene, din toate punctele de vedere. Până acum, am pus prea mare accent pe scurta perioadă istorică a sfârşitului de an 1918, risipindu-ne energiile doar pe acest capitol. Dar, după 1989, când 1 Decembrie a fost decretată Zi Naţională a României, istoricii arădeni n-au mai avut reputaţia  necesară ca să se compare cu marile şcoli istorice de pe lângă universităţile cu tradiţie în ceea ce priveşte cercetarea istoriografică. Nici nu mai era cazul, deoarece abordarea Marii Uniri a devenit, esenţialmente, o problemă naţională. Acum avem ocazia să abordăm cu succes ultimele două decenii de dinaintea Marii Uniri când, repet, Aradul a jucat rolul major în istoria românilor transilvăneni. Prin publicaţii bine documentate şi elaborate, mai ales prin cele care poartă girul unor mari instituţii culturale sau academice româneşti, putem să impunem cu succes Aradul în istoriografia românească privitoare la perioada la care facem referire.