Noile trotuare și celelalte lucrări vor înnobila spațiul central al comunei Ususău

foto1PRIMAR   foto4foto7 foto5 foto6foto3  În zona centrală din Ususău, satul de reședință al comunei Ususău – din care mai fac parte Bruznic, Dorgoș, Pătârș și Zăbalț – au loc ample lucrări, acoperind un obiectiv anume. Din discuția cu primarul comunei, Florin Țole  a reie­șit că pietonii vor avea „șosaua“ lor.
Vorbim de lucrarea „Amenajare zonă centrală localitatea Ususău: trotuare, rigole si acce­se” și în cadrul ei se realizea­ză ample lucrări de moder­ni­zarea foto2trotuarelor, a rigolelor și a podețelor de acces spre gospodăriile localnicilor. Aceste lucrări se realizează pe marginea drumului județean DJ682, drum cu trafic mare, printr-un proiect realizat cu bani din bugetul local.
– La ce faceți referire, dom­nule Primar, când spuneți că pietonii vor avea drumul lor?
– Lucrarea în sine nu pare așa spectaculoasă deși este de mare anvergură, dar are un mare avantaj pentru localnici. Astfel, această lucrare  – în valoare de circa 90.000 euro – pe lângă aspectul evident de modernizare a zonei, are marea calitate  de-a scoate pietonii de pe șoseaua ce străbate Ususăul și de a le da posibilitatea de a circula civilizat și în deplină siguranță pe trotuare amenajate conform normelor actuale. Este vorba de 1,5 km de trotuare despre care vreau să vă spun că sunt… primele trotuare amenajate ca atare din istoria comunei. Locuri de circulație a localnicilor există, firește, dar care să fie amenajate ca atare, adică pavate, nu au mai fost.
– Ce alte operații mai inclu­de această lucrare, spuneați de niște repoziționări?
– Trebuie spus că lucrarea este deosebit de amplă, alături de lucrările de pavare a trotuarelor proiectul conține și lucrări de realizare a podețelor de acces spre gospodării dar și a șanțurilor pluviale.  De asemenea se urmărește ca acolo unde este cazul să se facă și o… repoziționare a unor stâlpi ce susțin rețeaua electrică, pentru ca aceștia să nu rămână în mijlocul trotuarului – de exemplu.
Lucrarea – ce este realizată de firma SC PETY BRICK & STONE SRL, DIN Dorgoș – se desfășoară în ritm și parametri buni, acum fiind realizată în proporție de 50%, estimările fiind că în toamnă va fi finalizată.
– Considerați că această lucrare va aduce la o schimbarea la față a zonei?
– Absolut și firesc. Un rezultat important și evident va fi că această amplă lucrare – pe lângă faptul că are o utilitate de necontestat, pentru că de fapt de aici am pornit – va schimba diametral aspectul zonei centrale a comunei noastre și va evidenția evoluția pozitivă pe care o înregistrează în ultimii ani. Spun aceasta deoarece ne preocupăm continuu pentru inițierea de noi proiecte, inclusiv cu bani europeni dacă va fi posibil – și eu cred că va fi – pentru ca și comuna noastră în întregul ei să beneficieze de utilități moderne cât mai curând.
(F.B.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni