Actualitate rurală, pe scurt

* ALMAȘ. În ultimii ani comuna Almaș a cunoscut o largă paletă de modernizări despre care am scris în numeroase ocazii. Însă, după cum ne spunea recent primarul comunei Almaș, ing. Teodor Avram „investitiile în Almaș continuă. Am finalizat, doar în acest an, două proiecte în valoare de 100 000 euro – fonduri nerambursabile; vorbim de Modernizare drumuri agricole 3,1 km, pe măsura 125 și Modernizarea prin asfaltare a unui tronson de 0,580 km pe Strada nr. 3 din Almaș, pe măsura 322. Vreau să precizez însă că banii astfel recuperați – în urma recepțiilor realizate cu succes a acestor lucrări – vor fi reinvestiți în alte lucrări de investiții! Pentru că, în Almaș, lucrările de modernizare a infrastucturii (respectiv a străzilor!) vor continua, așa cum am mai declarat, dorința mea fiind ca (și) din acest punct de vedere să nu mai fie diferențe între sat și oraș“.

*USUSĂU. Pus pe fapte mari și realizând lucruri pe care localnicii nici nu visau înainte să le aibă, primarul din Ususău ne-a surprins plăcut cu o altă inițiativă… aparte. „La ieșirea din Ususău – venind dinspre Arad – am pregătit un teren pe care doresc să amenjez – în viitorul cât mai apropiat – o pistă de aterizare pentru elicopterul SMURD. Doamne ferește de-o urgență medicală, trebuie să avem pregătit un loc conform cerințelor în domeniu de unde un bolnav poate fi luat și dus la spital (și) de elicopter“ ne spunea primarul Florin Țole.

* BATA. Așa după cum am mai scris, în comuna Bata s-au derulat anul acesta o serie de lucrări de reabilitare a unor obiective. Bunăoară în… colimatorul administrației au intrat școlile. Astfel, pe lângă lucrările la clădirea Școlii din Bata, s-au finalizat și unele lucrări de reabilitare la Școala cu clasele I-IV din satul aparținător Țela. „S-au făcut ample reparații la acoperiș Școlii din Țela dar și în interiorul clădirii. În acest local funcționează și Grădinița (cu peste 20 de copii) care a beneficiat și ea de aceste reabilitări, finanțarea lucrărilor fiind din bugetul local. Lucrările au fost programate încă de anul trecut“ ne spunea primarul Ion Micurescu.