Din județ, pe scurt

* OLARI.  O deosebită inițiativă a fost pusă în practică recent în comuna Olari. „Am plantat la intrarea în Olari, venind dispre Arad, din resurse proprii și cu manoperă proprie 110 puieți de salcâmi și mesteceni, pomi ce odată crescuți vor fi în zilele caniculare umbrare pentru trecători – dacă va fi cazul; și pentru că acolo e și pajiștea vor profita de umbră și animalele ce pasc acolo. Pe lângă umbră, din experiență proprie am știu că pomii atrag umezeala(norii joși) iar salcâmii în floare sunt și… raiul albinelor. Plantarea de arbori va continua în primăvară, într-o locație cu teren degradat, stabilită de noi la solicitarea Prefecturii care va asigura și puieții“ ne spunea primarul Ștefan Muscă, din Olari.

* PECICA. Pentru că în această perioadă în gospodării se adună deşeuri vegetale: crengi, frunze, ramuri, resturi de flori etc. administraţia orașului Pecica a întocmit un program – pe patru săptămâni – de adunare a acestora: de lui, 9 noiembrie până în 4 decembrie. Programul cuprinde toate zonele orașului (luni: zona 100, str. 2; marţi: zona 200, str. 1; miercuri: zonele 300, 500; joi: zona 400, str. 3) precum și satele aparținătoare Turnu şi Sederhat (vineri). Primăria recomandă localnicilor ca doar în ziua în care vor fi colectate să scoată deşeurile afară. După 4 decembrie, depozitarea acestui tip de deșeuri pe domeniul public va fi sancționată deoarece se dorește ca „orașul Pecica să rămână un oraș curat și frumos cum și-l doresc toți cetățenii lui“ ne preciza în final consilierul de imagine al administrației, Pavel Sinka.
* BIRCHIȘ. Administrația din comuna Birchiș așteaptă de aproape șase luni să primească de la Guvern banii plătiți pentru lucrările la infrastructură realizate în comună. „Ne-am străduit să sprijinim cu tot ce am putut constructorul pentru a putea realiza la termen și de calitate toate lucrările de infrastructură și acum nu ne primim banii pe care i-am plătit. Am primit promisiuni… dar atât deși am insistan până la disperare. Acum probabil va trebui să fac un drum la București să clarific această situație“ ne spunea zilele trecute primarul Ioan Guțu.