Se fac reparații consistente la drumurile bătane DC82 și DC83

Din fericire, vremea acestei perioade permite realizarea unor lucrări în exterior, inclusiv cele de infrastructură. Așa se face că și la Bata, după cum ne preciza viceprimarul Ladislau Heleport, se fac lucrări la două contracte de reabilitare a două drumuri comunale. Este vorba de reparații la DC82 Bata-Bătuța (spre Mu­reș) și la DC83 Bata-Lalașinț (cu specificarea că zona din intravilanul localității Bata a fost modernizat prin asfaltare).
„La drumul comunal DC82 Bata-Bătuța (spre Mureș), unde vorbim de circa 3,2 km de drum, se fac operații de pietruire și compactare, fiind vorba de un contract încheiat de Primărie cu o firmă specializată în drumuri, cu termen de finalizare sfârșitul acestui an. Ne bucurăm că starea meteo permite realizarea acestor lucrări și avem convingerea că vor fi finalizate la timp.
Lucrările la drumul comunal DC83 Bata-Lalașinț – cu specificația respectivă, mo­dernizarea prin asfaltare realizându-se în urmă cu circa cinci ani – trebuie făcută precizarea că este un drum cu trafic foarte intens, fiind drumul ce duce spre Cariera de la Bata, lucrările având alt specific. Prin contractul încheiat cu o altă firmă specializată în lucrări la drumuri se realizează lucrări de plombări, unele mai simple, altele mai ample, ce constau și în frezarea unei bune bucăți din acest drum și abia pe urmă se va trece la reasfaltare. Este vorba de circa 400 mp de frezări ce se fac pe circa 1,6 km de drum. Ambele contracte sunt finan­țate din fonduri de la bugetul local și cu sprijinul Consiliului Județean Arad. Având în vedere starea meteo sperăm că se vor putea încheia la timp și în bune condiții de execuție și de calitate, mai ales că admi­nistrația le acordă tot sprijinul lucrătorilor ce execută lucrările în teren“ – ne-a descris viceprima­rul din Bata stadiul acestor lucrări.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni