Sedarea intravenoasă în rezolvarea problemelor stomatologice

  • Detalii despre unul din cele mai complexe cazuri stomatologice rezolvate în ultima perioadă

Dr. Florin-Dacian David, medic specialist ATI, a absolvit Universitatea UMF Victor Babeș din Timișoara, și se poate mândri cu o experiență vastă în domeniu. Domnul David și-a început ascensiunea ca medic stagiar la Spitalul Clinic Municipal Arad, a continuat ca medic rezident ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Nr.1 Timișoara, pentru ca în 2009 să intre în echipa MedLife – Genesys ca medic specialist ATI. Domnul doctor este membru al SRATI (Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă) și al Societății Euro­pene de Anestezie.
„La finele lunii octombrie am primit în vederea unei sedări intravenoase pentru stomatologie un pacient P.A. 25 ani, Î=185 cm, G=97 kg cu diagnosticele: autism şi gatism. După consultul preanestezic efectuat cu ajutorul părinţilor am constatat faptul că pacientul nu lasă pe nimeni să îi monteze branula pentru a putea efectua analgosedarea intravenoasă. Mai mult, din spusele părinţilor am aflat că nici măcar analize de sânge nu au reuşit să-i recolteze de mai mulţi ani pentru urmărirea stării de sănătate datorită lipsei de cooperare a fiului lor. Dantura pacientului era plină de carii tocmai datorită faptului că nici un stomatolog nu a reuşit să-l trateze până atunci. Orice lucru care ieşea din obişnuinţa pacientului îl făcea să devină agresiv, astfel încât am decis să las familia să intre alături de pacient în sala de operaţie unde a fost efectuată intervenţia stomatologică. Cu ajutorul familiei şi al colegilor din sală am reuşit să-i ataşez o mască cu anestezic inhalator iar după ce pacientul a adormit, Elena, asistenta anes­tezistă, i-a recoltat un set complet de analize şi i-a montat o branulă pe care am continuat analgosedarea intra­­ve­­- noasă. Medicul stomatolog Mihnea Cafadaru i-a făcut anes­tezie locală iar după câteva minute a început procedura stomatologică. Pacientul a fost neaşteptat de cooperant, dormind pe toata perioada intervenţiei. Pacientului i-au fost monitorizate pulsul, tensiunea arterială, EKG, saturaţia în oxigen. Intervenţia s-a sfârşit cu bine după aproximativ 80 minute.
Ca o menţiune: de mult nu am văzut nişte părinti atât de fericiţi că au reuşit să rezolve problema de sănătate a copilului lor.
Echipa medicală:
Dr. Dacian David, medic specialist ATI; Elena Moţiu, asistent medical ATI, Dr. Mihnea Cafadaru.”



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni