Saladin, leul deșertului

Saladin sau Ṣalāḥ ad-Dīn Yūsuf ibn Ayyūb după numele său adevărat a fost primul sultan al Siriei și Egptului din dinastia ayyubizilor, fiind și fondatorul dinastiei.

Musulman de origine kurdă, Saladin a condus opoziția musulmană împotriva cruciaților europeni. La apogeul puterii sale sultanatul condus de el includea Egiptul, Mesopotamia, Yemen, Siria și părți din Nordul Africii.

Formarea lui militară a început în momentul când s-a alăturat unchiului său Asad al-Din Shirkuh, un lider important aflat sub comanda emirului Nur al-Din, cu care a participat la trei campanii militare în Egipt. După asasinarea unchiului său în anul 1169, Saladin la vârsta de 31 de ani a preluat conducerea trupelor siriene din Egipt și funcția de vizir al califatului din Egipt. Urcare sa rapidă pe scara ierarhică nu trebuie să se atribuie doar nepotismului, el provenind dintr-o influentă familie kurdă, ci în special talentului său.

Saladin a devenit și mai puternic când în anul 1171 a eliminat slabul și nepopularul califat din Egipt și deși era vasalul emirului sirian Nur al-Din, acea relație s-a terminat în anul 1174 când acesta din urmă a murit.

Folosindu-se de bogatele resurse ale Egiptului, Saladin a pornit în fruntea unei armate mici dar bine organizate spre Siria pentru a pretinde regența în numele fiului mai mic al fostului său suzeran. Însă, Saladin după un timp a abandonat toate acestea și din 1174 până în 1186 și-a urmărit foarte zelos țelul de a unifica după standardele sale toate teritoriile musulmane: Siria, Nordul Mesopotamiei, Palestina și Egiptul, lucru care l-a și realizat prin diplomație și la nevoie prin forța militară.

Încetul cu încetul reputația sa de lider generos, virtos dar puternic s-a răspândit în contrast cu a celorlați lideri musulmani în special cu privire la cruciați.

Saladin a reușit prin abilitățile sale să întoarcă balanța în bătălie în favoare sa prin unificarea și disciplinarea unei forțe militare greu de stăpânit decât prin tehnici militare improvizate. În cele din urmă în 1187 el a fost capabil să arunce în lupta împotriva cruciaților întreaga sa forță militară, armatele sale fiind egale cu cele a creștinilor. În 4 iulie 1187, ajutat de flerul său pe câmpul de luptă și de lipsa abilităților a adversarilor săi creștini, Saladin a distrus dintr-o singură lovitură armatele cruciate la Hattin, în Nordul Palestinei provocând pierderi uriașe adversarilor încât, musulmanii au acaparat aproape întregul Regal al Ierusalimului. Beirutul, Nazarethul, Cesareea, Jaffa și alte cetăți au căzut în următoarele trei luni în mâinile lui Saladin.

Lovitura de grație dată de Saladin a venit însă în 2 octombrie 1187 când Regatul Ierusalimului, considerat sfânt atât de creștini, cât și de musulmani a ajuns în mâinile celor din urmă după 88 de ani de stăpânire creștină. Succesul său rapid și răsunător a făcut ca în anul 1198, cruciații să mai ocupe doar trei cetăți.

Cucerirea lui Saladin a cetății Ierusalimului a fost grea de suportat de către creștinătate, încât s-a pornit o nouă cruciadă la care au participat mulți nobili, cavaleri iscusiți, această cruciadă, a treia la număr a adus în peisaj, trei regi, Frederick I Barbarossa al Sfântului Imperiu Roman, Filip al II-lea al Franței și Richard I „Inimă de Leu“ al Angliei , fiind de aceea și numită „Cruciada Regilor“ .

Cruciada aceasta a fost una lungă și obositoare în ciuda geniului militar, dar câteodată și impulsivului,  Richard I „Inimă de Leu“. Dar, întocmai în asta stă și geniul militar al lui Saladin, el fiind în stare să țină piept campionilor creștinătății. Cruciații au reușit doar să obțină câteva puncte de sprijin pe coasta levantină, iar când Richard a plecat din Orientul Mijlociu în octombrie 1192, bătălia s-a sfârșit.

În anul 1193 după lungile și istovitoarele campanii, Saladin a murit în capitala sa la Damasc. În timp ce rudele sale se luptau pentru bucăți din imperiul creat de el, prietenii săi au aflat că cel mai puternic și generos conducător al lumii islamice nu a lăsat destui bani nici măcar pentru mormântul său. Familia lui Saladin în schimb a continuat să conducă Egiptul și teritorii din împrejurime sub denumirea de Dinastia Ayyubidă până în 1250 când aceștia au cedat dinastiei mamelucilor.

 

 

Vorbe rostite de Saladin:

 

„Dacă vrei să distrugi o națiune fără razboi, fă din adulter și nuditate un lucru comun în rândul tinerilor.“

 

 

„Am ajuns așa mare fiindcă am câștigat inimile oamenilor cu bunătate și blândețe“

 

 

„Nu este un obicei nobil să ucizi un alt nobil“

 



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni