Educația creștină în pedagogia Sfinților Părinți

Educația copiilor și bucuria de a-i apropia de Dumnezeu au fost o parte din subiectele dezbătute recent la Serile duhovnicești de la Catedrala Veche. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc zilele trecute, conferința publică Educația creștină în pedagogia Sfinților Părinți, organizată în sala de conferințe a Catedralei Vechi din Arad. Invitatul acestei ediții a fost părintele arhimandrit conf.univ.dr. Teofan Mada care a vorbit despre educația creștină în pedagogia Sfinților Părinți, tema aleasă fiind în strânsă legătură cu sărbatoarea Sfinților Trei Ierarhi – Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Vasile cel Mare. Trebuie să avem tact să explicăm copilului cine e Dumnezeu și ce înseamnă frica față de El. Pentru mine frica de Dumnezeu a fost din tinerețe reverența sfântă și respectul față de El. Iubirea este cea mai bună metodă pedagogică ce poate fi aplicată în relațile interumane, a spus părintele Teofan Mada.

 Afecțiunea părintească de neînlocuit

De asemenea, în cadrul conferinței s-a vorbit despre nevoia de afecțiune pe care o are copilul are în relația cu părinții. Nimeni nu poate înlocui iubirea de mamă sau de tată. Solidaritatea în familia este soluția rezolvării multor probleme cu care se confruntă lumea de azi. Educația propovăduita de Sfinții Părinti este centrată pe cunoașterea învățăturii lui Iisus Hristos. „Așa  cum spunea părintele Mada, noi cei de azi trebuie  să învățăm că Iisus Hristos trebuie sa fie în centrul educației copiilor noștri, pedagogia rezultată din textele Sfinților Părinti fiind una vindecatoare care urcă la cer. Conferința a făcut parte din programul spiritual intitulat sugestiv Serile duhovnicești de la Catedrala Veche, organizate de Asociația parohială Calea Mântuirii, sub coordonarea Părintelui Ioan Tulcan, Decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea din Arad“, ne-a declarat Manuela Codrean.