Manifestări dedicate aniversării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Astăzi, duminică, 27 martie se împlinesc 98 de ani de la realizarea Marii Uniri. Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina Filiala „Vasile Stroescu“ Arad a iniţiat câteva manifestări pe temă, ca un prolog la Centenarul Marii Uniri care se va sărbători peste doi ani. După cum ne-a informat Teodor Mihuţ, preşedintele  Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina Filiala „Vasile Stroescu“ Arad,  „luni, 28 martie , începând cu orele zece are loc dezvelirea unei plăci comemorative la Căminul de Fete – actualul Spital TBC Arad, construit în totalitate de Vasile Stroescu. La această manifestare vor fi prezente oficialităţi locale, politicieni, oameni de cultură precum şi cetăţenii care vor să onoreze manifestarea cu prezenţa lor.“

Tot luni, dar de la orele 12,00, Sala „Regele Ferdinand“ din cadrul Primăriei Arad va găzdui un Seminar istoric cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Seminarul va fi onorat de prezenţa a două importante personalităţi: Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova şi Marian Clenciu, preşedintele în exerciţiu al Consilului Naţional al Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina. Vor participa istorici, oameni politici, oficialităţi.

Manifestările din judeţul Arad dedicate împlinirii a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România  se încheie joi, 31 martie, orele 14,00, când la Hotelul Rusco din Păuliş va avea loc o după-amiază literară, cu participarea membrilor Cenaclului ADN din Arad.

„Sperăm ca România Dodoloaţă să devină o realitate iar Monumentul Marii Uniri de la Arad să fie la locul lui,  în aşa fel încât peste doi ani, când vom sărbători Centenarul Unirii Basarabiei cu România, să avem ce raporta poporului român dornic de secole de înfăptuirea Marii Uniri, de reîntregirea neamului românesc“ a mai adăugat Teodor Mihuţ, preşedintele Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina-Filiala „Vasile Stroescu“ Arad.