Simpozion cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva tuberculozei

Cu ocazia Zilei Internaţonale de luptă împotriva tuberculozei, la sfârşitul săptămânii trecute, s-a desfăşurat un simpozion dedicat acestui eveniment. Simpozionul a fost organizat de către Asociaţia Internaţională a Studenţilor din Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“ din Arad, iniţiativa aparţinând studenţilor Fares Dhiaf (anul IV la Medicină Generală), preşedintele asociaţiei, Diana Abrudan (anul V la Madicină Generală), vicepreşedintele asociaţiei, şi Khalil Mrabet, (anul patru, tot la Medicină Gene­rală).
La eveniment au participat peste 50 de studenţi din cadrul univerităţii, de la Facultatea de Medicină Generală. Invitata simpozionului a fost doctorul Dana Olar, şefa secţiei de Pneumologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad şi profesor la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“ din Arad şi asistent Marius Ionaş, asistentul coordonator al Programului de tuberculoză din Arad.
În cadrul evenimentului, dr. Dana Olar a prezentat sloganul de anul acesta al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii „Tuberculoza ucide! Împreună putem învinge tuberculoza!“, apoi a prezentat date referitoare la simptomalogia, diagnosticul şi prevenţia acestei boli. S-au prezentat, de asemenea, date statistice, privind incidenţa globală a bolii, prevalenţa, subliniindu-se pericolul reprezentat de tuberculoza rezistentă la tratament.
La rândul său, asistentul principal Marius Ionaş a prezentat, exemplificând cu imagini, lupta efectivă în focarele de tuberculoză şi eforturile tuturor celor implicaţi, cadre medicale, voluntari, O.N.G.-uri, de a lupta pentru scăderea incidenţei acestei boli, care menţine din păcate, România pe primul loc în Uniunea Europeană ca număr de bolnavi.
Acţiunea s-a bucurat de un mare succes, studenţii solicitând materialul prezentat, pe care l-au considerat deosebit de instructiv.