Sceneta religioasă „Hazail” la Grădinița P.P. „Furnicuţa” din Arad

La Grădinița P.P. „Furnicuţa” din Arad pe data  5 aprilie 2016 a avut loc un program educativ religios care a avut în centrul lui sceneta „Hazail”.  De asemenea, unității preșcolare
i-au fost dăruite, ca material didactic-religios, 325 de exemplare din cartea „Săptămâna Patimilor, Carte de colorat” a artistei arădene Angela Hanc. Lucrarea a fost tipărită cu sprijinul Consiliului Județean Arad și a Centrului Cultural Județean Arad.
Unitatea preșcolară se implică în ateliere de creaţii plastice (cum ar fi manifestarea județeană „Lumea mare a celor mici”, care a ajuns la cea de-a VI-a ediție), dar și în acţiuni şi activităţi care au ca obiective incurajarea şi stimularea preşcolarilor în implicarea şi întrajutorarea copiilor cu probleme sociale deosebite. Din bogata activitate a Grădiniții P.P. „Furnicuța” nu lipsesc și activitățile educativ-religioase, cum ar fi atelierele de desen pe teme biblice și scenete de teatru religios, biblic. Scenetele biblice cu versuri scurte, ce se reţin cu uşurinţă, sunt o metodă inovativă de acumulare de cunoştinţe, ce-i motivează pe copii să se apropie de universul credinței. Programa activităţilor din grădiniţă sugerează tematici cu conţinut religios în preajma sărbătorilor Crăciunului şi ale Sfintelor Paşti, activităţile fiind legate de simbolurile acestor sărbători, iar la grupele mari se abordează profun­- zimea mesajului acestor sărbători: Naşterea Domnului, Patimile, Moar­tea şi  Învierea Domnului.
Doamnele educatoare Florica  Roja şi Nicoleta Homonea  mi-au împărtășit faptul că  „în acest an am început postul Sfintei Învieri cu nevoinţa de a pregăti o dramatizare amplă cu preşcolarii Grupei Mari A de la Grădiniţa PP „Furnicuţa” Arad, aşa că am redus timpul de joacă, l-am umplut cu istoare biblice care au lămurit multe înţelesuri ascunse de această istorisire dramatizată, iar desenele realizate de copii au oglindit capacitatea lor de înţegere a mesajului biblic, dar şi abilităţile artistice şi imaginative”.
Dramatizarea „Hazail” cuprinde trei acte, primul descriind atmosfera dintr-o familie de fariseu în preajma momentului Patimilor Domnului Iisus Hristos, al doilea act îi prezintă pe apostoli, ascunşi de frica iudeilor în locuri retrase, dar amintindu-şi de cuvintele pe care Iisus le-a semănat în sufletele lor. În  ultimul act este slăvită Invierea Domnului Iisus Hristos pe versurile Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ.
În cadrul Comisiei metodice din grădiniţă s-a prezentat dramatizarea mai sus amintită la care au participat educatoarele din unitate, dar şi din alte unităţi din oraş: doamna director Şarga Ramona, doamnele ale grupei în cauză Florica Roja şi Nicoleta Homonea, doamnele educatoare  Cristina Dronca, Loredana Bilea,   Laura Muntean, Medeea Drăgan ,Alina  Bizok,   Elena Catelina, Daniela Roşu,   Lorena Mocanu , Vasilica Niculescu ,  Lavinia Sere , Elena Ionel, Lucia Ostafi , Jelmira Iagyi ,   Ornella Ivasiuc , Mirela Moş, Angelia Cheşa ,  Monica Sabău şi doamnele asistente   Liliana Ardelean şi   Florica Curt .
Arhim. Teofan Mada,
vicar eparhial



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni