Vineri şi sâmbătă vor fi Zilele europene de conştientizare a Insuficienţei Cardiace

Societatea Română de Cardiologie – grupul de lucru Insuficienţa Cardiacă şi Societatea de Medicină a Familiei Arad, organizează în perioada 6-7 mai 2016 Zilele Insuficientei Cardiace.
Insuficienţa cardiacă afectează 4,7% din populaţia României. În prezent, în România sunt peste 900.000 de pacienţi diagnosticaţi cu insuficientă cardiacă, aproape 80.000 de noi pacienţi fiind diagnosticaţi în fiecare an.
Manifestările vor începe mâi­ne, vineri, 6 mai, în Aula Ştefan Cicio Pop a Universității de Vest Vasile Goldiș, de pe Bulevardul Revoluţiei nr. 94-96, cu o confe­rinţă de presă, după care va urma cursul pentru cadrele medicale Actualităţi în insuficienţa cardiacă, curs acreditat EMC. În aceeaşi zi, de la orele 18,00, se va desfăşura un seminar educațional pentru pacienți, ocazie cu care se va discuta despre ce este insuficienţa cardiacă, cum se manifestă, ce cauze are, cum se diagnostichează, cum se tra­tează, ce trebuie să urmă­rească pacientul şi familia, şi se vor da informaţii despre nutriţie şi stil de viaţă în vederea evitării proble­melor cardiace.
Pentru sâmbătă sunt organizate o serie de activităţi în aer liber, locul de desfăşurare fiind Parcul Eminescu, iar ţinta fiind întreaga populaţie a Aradului. Printre activităţi se detaşează cele de­dicate mişcării în aer liber – plimbarea cu bicicleta sau gimnastica medicală, şi se vior face demonstraţii sportive în domeniul fitness şi zumba.
În domeniul strict al specia­lităţii medicale, se vor oferi în Parcul Eminescu sesiuni de scree­ning, măsurare G, T, CA, IMC, TA, AV şi SpO2 şi determinare profil lipidic, HbA1c, NT-proBNP.
De asemenea, celor interesaţi li se vor oferi materiale informative asupra temei.
Date fiind impactul social al insuficienţei cardiace şi comple­xitatea acestei probleme, organizarea manifestărilor a presupus şi impus o colaborare largă. Astfel, din grupul organizatorilor fac parte Societatea Română de Cardiologie – grup de lucru insuficienţa cardiacă, Societatea de Medicină de Familie Arad, Direcţia de Sănătate Publică Arad, Cole­giul Me­dicilor Arad, Direcţia Ge­ne­rală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, Consiliul Local Ci­vic Arad, Crucea Roşie Română – Filiala Arad.