„Zilele Oraşului Pecica 2016“ înseamnă patru zile de sărbătoare neîntreruptă

În acest sfârșit de săptămână, în Pecica are loc o impresionantă desfășurare de forțe… cultural-artistice, de divertisment și sportive – în cadrul sărbătorii „Zilele Oraşului Pecica 2016“. Sunt invitați să participe, alături de pecicani… toooți iubitori de distracție și voie bună, pentru că, din extrem de bogatul „inventar“, nu se poate să nu se găsească ceva pe gustul fiecăruia, afișul-program fiind amplu și explicit.

O sumară spicuire din program va fi un bun argument pentru participare. Oricum, debutul s-a și făcut: ziua de 10 mai fiind marcată festiv, sărbătorindu-se Ziua Independenţei şi Ziua Regalităţii. Joi, pecicanii au putut urmări Cupa Oraşului la fotbal în sală, apoi o piesă de teatru și un spectacol de divertisment cu Vasile Muraru.

Două festivaluri și mult dans

*Vineri demarează Festivalul „Păstrători de Tradiţii”, vor urma câteva ore dedicate sportului și apoi programe susținute de: Formaţia de dansuri maghiare Bojtocska, Formaţia Búzavirág, Corul de femei din Oroszlány (Ungaria), Formaţia Aranykalász și se va încheia cu un… Bal stradal cu Formaţia Roulette.

*Sâmbătă dimineață începe Festivalul „Identitate şi tradiţie” iar seara va fi lansarea volumului „Amurguri mistuite”; fanii sportivi nu vor rata Finalele Cupei Oraşului iar pentru iubitorii de dans va fi: dans modern: Clubul Elevilor Pecica, demonstraţie de Zumba, Formaţia Forever, Formaţia Romaflores, Q Band din Arad, Radu Moş şi fetele, Remember Cenaclul „Flacăra”, trupa Hypnosis ș.a.

Seara va fi Bal stradal ( cu Ionuţ Langa).

Festivități, muzică și artificii

Ultima zi a sărbătorii, duminică, va avea de toate: la amiază tradiționala şedinţă festivă a Consiliului Local Pecica iar după masa: o demonstraţie canină deosebită urmasă de un… amplu program cu: Formaţia Ardeleana a Pensionarilor din Arad, Formaţia de dansuri din Caransebeş, Formaţia Zorile din Felnac, Ansamblul Florile Mureşului din Vladimirescu, Ansamblul Păstrătorii Tradiţiei și deosebitul spectacol folcloric al Formaţiei Ilie Paşca – Paul Paşca. Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

După cum se vede, în fiecare zi pot fi urmărite evoluțiile unor trupe și oameni de spectacol de renume.

(F.B.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni