Spitalul Județean este în plină reabilitare și modernizare, în perspectiva acreditării

Lucrări de reparații, igienizare și achiziții de dotări – toate acestea se fac la Spitalul Județean în această perioadă. Din data de 13 iunie, comisia de acreditare va avea în vizor spitalul.

„În curând se va afla la Arad comisia de acreditare, de aceea am făcut o vizită în mai multe secţii pentru a vedea stadiul lucrărilor de modernizare, reabilitare şi igienizare. Consider că îndeplinim standardele necesare obţinerii acreditării ca Spital Clinic Judeţean de Urgenţă”, a declarat Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad.

Astfel, s-a realizat igienizarea în cea mai mare parte a secțiilor și s-au făcut o serie de reparații. Saloanele și grurprile sanitare au fost dotate cu accesorii – dozatoare săpun şi prosoape de unică folosință. La Secţia Pediatrie I s-au efectuat ample lucrări de reparaţii, modernizare şi igienizare şi a fost achiziţionat mobilier medical.

Invetiții sunt şi acum efectuate şi la secţia  Pediatrie II. Aici au fost reabilitate grupurile sanitare, a fost înlocuită tâmplăria existentă cu geam termopan, au fost schimbate inclusiv separatoarele dintre saloane, pentru a spori confortul copiilor şi al mamelor. „Aceste lucrări s-au putut realiza printr-un efort comun al Consiliului Judeţean Arad, al Spitalului Clinic Judeţan de Urgenţă, dar şi al arădenilor. O implicare deosebită în atragerea de donaţii şi voluntariat au avut Poliţia Locală, prin doamna director Graur Viorica şi Centrul de Excelenţă prin Glad Varga. Aceştia, prin proiectul «Cutia cu Monede» au reuşit să strângă aproximativ 12.000 de euro. De asemenea, Rotaract, Fundaţia Dalia şi Cetatea Voluntarilor au donat resurse importante, în special în reabilitarea secţiilor de Pediatrie”, a spus Adrian Ţolea. O implicare importantă în atragerea de donaţii şi voluntariat au avut-o și membrii MultiCultural Foundation, fiind donați secției de Pediatrie I peste 25.000 euro.

 

Dotări noi pentru secții

 

Şi la Ortopedie s-au intreprins lucrări de modernizare a saloanelor, inclusiv montarea de tarchet şi reabilitarea gruprurilor sanitare. „Secţia de Ortopedie trebuia modernizată, din două mari motive: ca să oferim o siguranţă pacienţilor şi personalului medical şi desigur, ca spitalul să poată fi acreditat”, a declarat Adrian Ţolea. Pentru asigurarea calităţii actului medical, Consiliul Judeţean Arad a alocat în acest an şi suma de 323.000 de lei, bani ce se regăsec într- serie de investiţii şi la secţiile de ORL şi Oftalmologie. De asemenea, prin aparatura care se va achiziţiona la oftalmologie, se vor putea efecuta şi la Arad operaţii de cataractă în sistem sistemul public de sănătate. „Cu siguranţă investiţiile Consiliului Judeţean Arad, în aceste două secţii, nu se vor opri aici. Imi doresc ca în perioada următoare să alocăm fonduri pentru renovarea faţadei şi înlocuirea tâmplăriei existente, cu geam termopan”, a mai spus preşedintele interimar, Adrian Ţolea. Prin aceste dotări, Consiliul Judeţean continuă modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă Arad.

 „În această perioadă s-a muncit într- un ritm intens, cu eforturi susţinute din partea tuturor pentru ca să atingem standardele necesare acredătării. Eforturile sunt vizibile, nu doar în aceste secţii. Lucrările s-au derulat într-un ritm alert, să putem oferi condiţii mult mai bune pentru desfăşurarea activităţii în acest sector deosebit de important.  Nu înseamnă că, odată cu vizita pentru acreditare se vor încheia lucrările. Acestea vor continua pentru că mai avem multe de făcut. Avem de rezolvat locațiile pentru secțiile care sunt cu mari probleme. Mă refer la secțiile de Boli Infecțioase, Pneumoftiziologie și Maternitatea, care au nevoie de locații noi. Avem proiecte și am făcut multe cu sprijinul Consiliului Județean”, a declarat Mirandolina Prişcă, manager al Spitalului Clinic Judeţan de Urgenţă Arad.

Din anul 2011, de la preluare Consiliul Judeţean Arad a investit în domeniul medical peste 15 milioane euro, aici incluzând investiţii finalizate sau în curs de realizare şi aparatură medicală.

 

pedi

????????????????????????????????????

DSC_0803 DSC_0835