Prefectura a făcut un anunț în legătură cu incidentele de la alegeri

În județul nostru nu s-au înregistrat incidente majore la alegeri. Anunțul a fost făcut de Prefectura Arad care a mai prezentat și alte informații legate de desfășurarea alegerilor.

Astfel, la nivelul județului, pentru alegerile locale din data de 5 iunie, au fost tipărite în total 1.365.315 de buletine de vot. Acestea au fost distribuite către circumscripțiile electorale în data de 3 iunie, iar în 4 iunie, împreună cu celelalte materiale necesare votării, au fost repartizate de circumscripții spre secțiile de votare. Președinții secțiilor de votare au avut obligația de a verifica buletinele de vot în cursul zilei de 4 iunie, după preluarea lor, nefiind semnalată nicio disfuncționalitate, iar în ziua votului nu au existat cazuri în care să fie împiedicat dreptul cetățenilor de a alege sau de a fi aleși.

Există însă suspiciuni de fraudă electorală în județ. Trebuie spus că, PSD a reclamat că la Târnova s-ar practica turismul electoral mascat sub forma unor alegători cu vize de flotant.

Potrivit prevederilor legii 115/2015, responsabilitatea preluării cererilor de admitere în Corpul experților electorali, a întocmirii acestuia precum și a desemnării din cadrul Corpului a persoanelor ce ocupă funcțiile de președinte sau locțiitor al biroului electoral al secției de votare, revine Autorității Electorale Permanente.  Președinții și locțiitorii birourilor electorale ale secției de votare au fost desemnați din baza de date a Autorității Electorale Permanente,  în sistem electronic, aceștia fiind instruiți cu privire la obligațiile lor de aceeași instituție.

Prefectura a subliniat că atribuiile Biroului Electoral Județean, Autorității Electorale Permanente, tuturor instituțiilor și structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne au fost respectate. De asemenea, instituția a mulțumit candidaților din cursa electorală pentru conduit bună de care au dat dovadă.