Maica Domnului, chivotul legământului din sanctuarul Cerului

Suntem împreună, încă o dată, ca să sărbătorim una din cele mai vechi și iubite sărbători dedicate Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu: sărbătoarea Adormirii sale și a ridicării sale în slava cerului cu sufletul și trupul, cu toată ființa sa umană, în integritatea persoanei sale, prin puterea și harul iubirii lui Dumnezeu. Astfel, acest praznic al bucuriei ne oferă harul de a reînnoi iubirea noastră față de Maica Domnului, de a o cinsti și de a o lăuda pentru „lucrurile” mari pe care Dumnezeul iubirii le-a făcut prin ea și întru ea.
Prin contemplarea vieții Maicii Domnului primim și noi un har: acela de a putea analiza și cunoaște în profunzime și viața noastră. Da, pentru că și existen­ța noastră cotidiană, cu problemele sale și năzuințele sale, primește lumină de la Maica lui Dumnezeu, de la demersul său duhovnicesc de-o viață, de la vocația sa de slujire pentru un sfârșit întru slavă: un drum și un scop care pot și trebuie să devină, într-un fel, însuși drumul nostru și însăși strădania noastră. Aș vrea să mă opresc în mod deosebit asupra unei imagini care face ecou în Evanghelia lui Luca: aceea a chivotului.
Care este semnificația chivotului? Pentru Vechiul Testament el este simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Însă prin Întruparea Domnului simbolul a cedat locul pentru realitate. Astfel Noul Testament ne spune că adevăratul chivot al legământului este o persoană vie și concretă: este Fecioara Maria. Dumnezeu nu locuiește într-un chivot de lemn, Dumnezeu locuiește într-o persoană, sălășluiește într-o inimă: Maria, Cea care l-a purtat în sânul ei pe Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu făcut om, pe Iisus Domnul și Mântuitorul nostru. În chivot – așa cum știm – erau păstrate cele două table ale legii lui Moise, care manifestau voința lui Dumnezeu de a men­ține legământul cu poporul Său, indicându-i condițiile pentru a fi fideli față de legământul lui Dumnezeu, pentru a se conforma voinței lui Dumnezeu și astfel și față de adevărul profund din noi înșine.
Maica Domnului este chivotul legământului pentru că a primit în ea pe Iisus; a primit în ea Cuvântul viu, Logosul lui Dumnezeu, tot conținutul iubirii și al voinței și al adevărului lui Dumnezeu; a primit în ea pe Cel care este noul și veșnicul legământ, culminat cu oferirea Trupului Său și a Sângelui Său: trup și sânge primite de la Maria, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Așadar, pe bună dreptate evlavia creștină, în laudele sale în cinstea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, i se adresează invocând-o ca „chivotul legământului”, chivot al prezenței lui Dumnezeu, chivot al legământului de iubire pe care Dumnezeu a voit să o încheie în mod definitiv cu toată omenirea în Hristos, Iubirea Întrupată.
O referință biblică din Apocalipsă (Apoc. 12) vrea să indice și un alt aspect important al realității sfințeniei și slavei Maicii Domnului. Ea, chivot viu al legământului, are un demers existențial de slavă minunată, pentru că este așa de strâns unită cu Fiul pe care L-a primit în credință și
L-a născut în trup încât împărtășește pe deplin slava cerească a împărăției Fiului. Este ceea ce ne sugerează cuvintele biblice: „Și s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. Ea era însărcinată… Ea a născut un copil de parte bărbătească ce va păstori toate neamurile…” (12,1-2.5).
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, plină de har, pe deplin smerită și deschisă la lucrarea Duhului Sfânt, trăiește deja în împărăția lui Dumnezeu în întregime, suflet și trup. Sfântul Ioan Damaschinul referindu-se la această taină a cerului, într-o vestită omilie afirmă: „Astăzi sfânta și unica Fecioară este condusă la templul ceresc… Astăzi chivotul sfânt și însuflețit al Dumnezeului celui viu, [chivotul] care a purtat în sân pe propriul Făuritor, se odihnește în templul Domnului, neconstruit de mână omenească” (Omilia II la Adormirea Maicii Domnului, 2: p. 96, 723) și continuă: „Trebuia ca aceea care l-a găzduit în sânul ei pe Logosul dumnezeiesc să se mute în tabernacolele Fiului Său… Trebuia ca Mireasa pe care Tatăl și-a ales-o să locuiască în camera nupțială a Cerului” (ibid., 14: p. 96, 742).
Biserica astăzi cântă iubirea imensă a lui Dumnezeu față de această făptură a Sa: a ales-o ca adevărat „chivot al legământului”, ca aceea care continuă să-L dăruiască omenirii pe Hristos Mântuitorul, ca aceea care în cer se împărtășește de slava împărăției și se bucură de însăși fericirea lui Dumnezeu și, în același timp, ne invită și pe noi să devenim, în modul nostru modest, „chivot” în care este prezent Cuvântul lui Dumnezeu, care este transformat și transfigurat de prezența Sa, loc al prezenței lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să poată întâlni în semen apropierea lui Dumnezeu și astfel să trăiască în comuniune cu Dumnezeu și să cunoască realitatea Cerului.
Iubiți întru Hristos! Atunci când vorbim despre Maica Domnului, într-un anumit sens, vorbim și despre noi, despre fiecare dintre noi: și noi suntem destinatari ai acelei iubiri imense pe care Dumnezeu a rezervat-o – desigur, în manieră absolut unică și irepetabilă – Fecioarei Mariei. În această zi a adormirii sale și a ridicării sale la cer să privim la Maica Domnului: ea ne deschide spre nădejde, spre un viitor plin de bucurie și ne învață calea pentru a ajunge acolo: a-L primi în credință pe Fiul său; a nu pierde niciodată prietenia cu El, ci a ne lăsa luminați și conduși de cuvântul Său; a-L urma în fiecare zi, chiar și în momentele în care simțim că devin apăsătoare crucile noastre. Maica Domnului, chivotul legământului care se află în sanctuarul Cerului, ne arată cu claritate luminoasă că suntem în drum spre adevărata noastră Casă, comuniunea de bucurie și de pace cu Dumnezeu cel Unul în Treime. Amin!

arhim. conf. univ. dr.
Teofan Mada



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni