Ajutor alimentar pentru persoane defavorizate

Arhiepiscopia Aradului a oferit 120 de pachete de alimente unor persoane vârstnice și unor familii tinere cu probleme sociale din localitățile Pecica, Nădlac și Arad. Această acțiune social-filantropică de­rulată în 25 august 2016 se înscrie în proiectul eparhial de sprijinire a persoanelor aflate într-o situație de risc social ridicat din județul Arad și are ca scop ajutorarea concretă a semenilor cu nevoi speciale de hrană, dar și impulsionarea dinamică a comunitățiilor locale pentru implicarea sau sprijinirea acestor
exemple, pentru un demers real al incluziunii sociale și acțiunii comunitare.
Arhim. Teofan Mada

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni