Despre problemele sociale și morale ale tinerilor în secolul al XXI-lea

(continuare)

 

Industria publicității, care este asemeni șarpelui din Eden, angajează atât psihologi, cât și psihiatri pentru a studia cum se pot spori dorințele și patimile omului. Marketingul nu poate stimula mulțumirea, ci numai dorințele și patimile. Dar pentru ca sistemul să prospere, el trebuie să intensifice patimile și dorințele oamenilor și, în același timp, să se asigure că ele nu vor putea fi îndeplinite niciodată. De fericire trebuie să ne despartă mereu numai încă o achiziție. Prin urmare, industria trebuie să învețe cum să exploateze egoismul și egocentrismul naturii umane căzute.

Cine este cel mai vulnerabil la o astfel de publicitate? Tinerii. Eu nu au încă suficientă experiență și maturitate pentru a face față cu ușurință unui program de propagandă și îndoctrinare care alimentează dorințele și patimile lor deja puternice și irezistibile. Și cum ar putea să îi facă față, de vreme ce, pe parcursul ultimului secol și la începutul secolului al XXI-lea, lumea adultă și-a abandonat responsabilitățile și a căzut în amăgirea de a pretinde că încă este tânără, urmând excesele dorinței necontrolate și ale patimilor nedisciplinate? Acesta este motivul pentru care, cel puțin în Europa sau America, vedem reclame care încep astfel: „dacă îl dorești, înseamnă că ai nevoie de el”. De ce mulți tineri, în ciuda tuturor acestor presiuni și ispite, își păstrează totuși înaltul idealism al tinereții și găsesc un etos social mai moral? Pentru că nu suntem în totalitate robii naturii căzute. Dumnezeu ne-a înzestrat și cu o altă parte a naturii noastre, pe care Biserica Ortodoxă o numește „ipostas”. Ipostas-ul, pe care îndrăznim să îl definim drept un dar al harului, reprezintă calitatea noastră de ființă individuală. El este cel care ne permite să avem un grad de libertate din constrângerile și forțele naturii umane căzute. Având grijă să nu uităm cât de puternică a fost lupta noastră personală în tinerețe, putem oferi îndrumare fără a deveni fanfaroni, moraliști sau ipocriți. Nu-i putem considera pe toți tinerii la fel, nici măcar pe cei care au probleme și par a duce o viață dominată de egoism și iubire de sine. Fiecare este o individualitate cu propriul său „ipostazis”. Nu ar trebui să ne permitem să cădem în păcatul „moralismului” (care nu este același lucru cu moralitatea). Mai degrabă, acei adulți care sunt încă dornici și apți de a-și asuma responsabilitățile vârstei adulte și ale maturității, trebuie să redescopere rolul de conducere propriu adulților, atât de adesea abandonat în zilele noastre. Dacă lumea adultă nu poate da dovadă de un anume grad de discreție, control și disciplină a sinelui, atunci cum putem aștepta ca tânăra generație să posede aceste calități? De la cine să le învețe? Și totuși, mulți dintre tinerii noștri le stăpânesc, făcându-i de rușine pe mulți adulți. Care sunt armele noului „șarpe din Eden”? Televiziunea, fără îndoială, folosirea greșită a computerului și orice mijloc de publicitate care caută să sporească dorința și patimile. Amintiți-vă ce am spus mai devreme: că ceea ce moștenim mai presus de toate din căderea umanității este folosirea greșită curentă a energiilor noastre. Astfel, în realitate lupta se dă pentru folosirea corectă a acestor energii. Nu este vorba doar de un aspect moral aici. Este o chestiune foarte practică și pragmatică. Discreția, controlul și disciplina de sine sunt cu toate necesare nu numai pentru ca orice societate să continue să existe, ci și pentru individ, dacă el sau ea nutrește o cât de mică speranță de a duce o viață autentică, o viață înzestrată cu înțeles și cu adevărata fericire. În acest sens, voi afirma că a ne întemeia educația numai prin prisma moralității, nu este întotdeauna un demers util. Și ea trebuie inclusă în educație, dar trebuie să predăm moralitatea nu numai ca definiție a ceea ce este „bun/rău”, ci și dintr-un punct de vedere personal-pragmatic, ca un concept ce face referire la însăși calitatea vieții. Într-un fel sau altul, dascălii, părinții și preoții trebuie să învețe să contracareze amăgirile oferite într-un mod atât de convingător de către industria publicității și de către promisiunile contrafăcute ale consumerismului. Trebuie să recunoaștem idealismul înnăscut și natural al tinerilor și să căutăm să îl hrănim cu dragoste, încredere și entuziasm. În fine, noi toți, și în special părinții și preoții noștri trebuie să învețe acel mare dar vindecător al iubirii compasionale. O asemenea iubire are puterea de a pătrunde în sufletul altei persoane și de a sădi acolo sămânța renașterii  morale.

Dacă este să mai adaug ceva acestor idei, aș oferi următoarele cugetări:

  1. Tineretul este înzestrat cu o înclinație naturală spre idealism, care trebuie alimentată, niciodată descurajată, fiind considerată „naivă”.
  2. Adulții trebuie să accepte în totalitate responsabilitățile vârstei adulte, cu discreția, disciplina și controlul de sine proprii maturității.
  3. Industria publicității este noul „șarpe al Edenului”.
  4. Capitalismul consumerist, cu toate beneficiile sale materiale, creează și un etos al egoismului, egocentrismului și iubirii de sine. El alimentează dorințe necontrolate și patimi neînfrânate.
  5. Nu posedăm nicio altă forță sau putere pentru a ajuta la vindecarea spirituală și la renașterea morală a unei alte ființe decât darul iubirii compasionale.

 

 Teofan Mada



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni