Tulburări domestice – Culturi opoziţionale în Europa

Cultura familiei tradiţionale se află în prezent în competiţie acerbă cu o cultură foarte diferită. Diferenţa definitorie dintre cele două este înţelegerea asupra sexualităţii pe care o adoptă fiecare. Familia tradiţională a civilizaţiei răsăritene şi occidentale este bazată pe monogamia pe viaţă. Cultura care o concurează este „poliamoroasă”, ceea ce înseamnă în mod curent o poligamie în serie, dar din ce în ce mai polimorfică în diferitele sale expresii sexuale. Sper că există o eleganţă în simpla distincţie dintre idealurile care diferenţiază cele două culturi: monogamia şi poligamia polimorfă în serie, sau „poliamor”, pe scurt. Între aceste două culturi se află statul social şi birocraţia sa operaţională. În general, cultura „poliamorului” adoptă birocraţia comportamentală, în timp ce cultura monogamiei este în contradicţie crescândă cu ea. Este un fapt de înţeles şi imposibil de evitat, dacă examinăm diferenţele dintre cele două culturi.
Cultura monogamiei şi cultura „poliamorului” diferă profund în premizele lor despre modul în care funcţionează societatea. Iată câteva dintre aceste diferenţe:
l În primul rând, religia ocupă un loc foarte diferit în cele două culturi. Cultura monogamiei este pătrunsă de la un capăt la celălalt de elementul sacru, în viaţa personală, a familiei, a comunităţii şi a ţării. Cinstirea lui Dumnezeu este frecventă şi asumată. Cultura „poliamorului” tinde mult mai mult să ascundă religia, chiar să o elimine din toate activităţile publice. Ea Îl cinsteşte mai puţin pe Dumnezeu şi cere ca religia să fie privată.
l Cultura monogamiei concepe libertatea ca libertate de a fi bun; cultura „poliamorului” înţelege libertatea ca eliberare de orice constrângeri în ceea ce priveşte compor­- tamentul sexual.
l În cultura monogamiei, perspicacitatea şi intelectul, prin care vine cunoaşterea binelui care trebuie înfăptuit, sunt valorile supreme; în „cultura poliamorului”, dorinţa de a face ce ne place este valoarea supremă.
l Cultura monogamiei tinde către credinţa în adevărul obiectiv – realitatea există şi poate fi cunoscută, în timp ce cultura „poliamorului” tinde către o înţelegere rela­ti­- vistă şi ideologică a adevărului – rea­litatea rezultă din impunerea voinţei.
l Cultura monogamiei tinde către norme morale universale, în timp ce cultura „poliamorului” favorizează relativismul moral.
l Limbajul virtuţiei este la el acasă în cultura monogamiei, însă se simte neconfortabil în cultura „poliamorului”.
l Legile culturii monogamiei protejează interzicând – chiar scoţând în afara legii – anumite acţiuni. Cultura „poliamorului” protejează prescriind programe şi asigurând rezultate.
l Deasupra pragului a ceea ce este permis, cultura monogamiei lasă toate ţelurile şi toate acţiunile libere la dispoziţia tuturor. Cultura „poliamorului”, neavând acest prag clar delimitat, îşi sporeşte în mod constant elementele prescriptive şi normative, spunându-le din ce în ce mai mult oamenilor cum trebuie să se comporte.
l Legile culturii monogamiei sunt destinate să protejeze capacitatea individului de a încerca să dobândească bunurile legitime pentru care a optat (iar opţiunile sunt nenumărate), dar legile culturii „poliamorului” sunt destinate să garan­- teze rezultate deosebite pentru toată lumea.
l Statul constituţional a fost produsul unei culturi monogame. El nu ar fi putut niciodată apărea dintr-o cultură a „poliamorului”, deoarece are nevoie de cetăţeni responsabili. Statul bunăstării sociale în expansiune este produsul culturii „poliamorului” şi este din ce în ce mai ostil culturii monogamiei. El creează cetăţeni mai puţin responsabili.
l Reglementările sunt minime în cultura monogamiei, căci legile, formulate clar prin negaţie („Să nu”), necesită o minimă interpretare normativă. Cultura „poliamorului”, prin programe şi politici orientate spre rezultate şi poliţe de asigurare (vorbind metaforic), enumeră ceea ce trebuie făcut, nu numai ceea ce nu este permis.
l Cultura monogamiei, construită pe înfrânarea apetitului, nu are nevoie de o birocraţie comportamentală. Cultura „poliamorului”, imaginată ca o plasă de siguranţă nu numai pentru cei lipsiţi de noroc, ci şi pentru cei neînfrânaţi, se bazează din ce în ce mai mult pe programele de bunăstare socială pen­tru a-i salva pe adepţii săi de efectele formei de sexualitate pe care o practică. Fără această plasă, cultura „poliamorului” s-ar prăbuşi sub propria greutate şi dezordine.
l Cultura monogamiei, fiind orientată asupra copilului, este orientată spre viitor şi plină de spe­ranţă: copilul este protejat şi gene­- raţia următoare, viitorul ţării, reprezintă punctul central al activităţii societăţii. Pentru cultura „poliamorului”, bunăstarea prezentă a adul­ţilor este principala preocupare.
Va urma



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni