Comuna Hăşmaş – în continuă dezvoltare

Comuna Hăşmaş şi-a continuat drumul ascendent spre civilizaţie, investiţia care se va finaliza este cea legată de realizarea unor trotuare asfaltate, reţeaua de canalizare pluvială şi accesul la proprietăţi în zona    a II-a a localităţii din centrul satului până la ieşire către Comă­neşti.
Iată ce ne-a spus edilul comunei, Cornel Popa despre infrastructura comunei: „Vreau să vă spun că practic se încheie toate lucrările importante de infrastructură, ali­- mentare cu apă, asfaltare a tuturor străzilor, trotuarelor, vorbim şi de alimentarea comunei cu apă şi canalizarea pluvială. Ne referim la Hăşmaş ca centru de comună, urmând ca pe viitor să realizăm aceste lucrări şi în celelalte sate a comunei. Lucrări noi pentru centru de comună vor fi: modernizarea şi extin­de­rea Şcolii Gimnaziale Hăşmaş, modernizarea Cămi­nu- lui Cultural, modernizarea ba­zei sportive, iar în acest moment am pe suflet realizarea unui centru de permanenţă în ceea ce priveşte sănătatea. Aţi văzut şi dumneavoas­tră, am pus accent pe centrul de comună, de aici pleacă toate activităţile noas­tre, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem grijă şi de restul. Avem documentaţie tehnică şi aşteptăm să se deschidă o nouă sesiune de depunere a proiectului pe noul PNDR 2014-2020 Submăsura 7.2.”
În continuare, am ţinut să merg împreună cu primarul comunei Hăşmaş în câteva sate să vedem în ce stare sunt. În primul sat ne-a arătat finalizarea asfaltării DC 10 Hăşmaş-Clit pe o lungime de 2,5 kilometri, după care am trecut prin satul Urvişu de Beliu, aici s-a consolidat valea în centrul satului la ieşire spre refugiul turistic, acolo a fost un drum forestier plin de bălţi, drum rău întreţinut de silvicultorii Ocolului Silvic din Beliu, este greu de crezut că cineva se va înghesui să viziteze acest obiectiv. Mai departe ne deplasăm pe un drum asfaltat în satul Botfei, aici am găsit la grădiniţă educatoarea împre­ună cu doar patru copii, restul fiind acasă răciţi. În drum spre Agrişul Mic, primarul şi-a amintit ceva de completat la discuţia noastră despre documentaţia pentru străzile din cele cinci sate după cum urmează: Comăneşti, două străzi, Agrişul Mic, trei străzi, Boftei, cinci străzi şi Urvişu de Beliu, două străzi. De admirat sunt lucrările frumoase executate la biserica din Agrişul Mic, acolo unde este un preot paroh tânăr.
Opinia cetăţeniilor
Iată ce ne spune Nicolae Tă­tar despre edilul comunei Hăşmaş: „Multe comune din judeţ cu siguranţă îşi doresc să aibe un primar la fel ca şi al nostru.  Este un om cu şcoală şi cu multă experienţă de viaţă. Primarul nostru face de toate, dar să ştiţi că nu este cu nasul pe sus cum sunt alţii, mai ales tineretul din ziua de azi.”