Trump-eta americană

Mă scapă o satisfacţie imensă în urma rezultatului scrutinului american. Nu că aş avea eu ceva de câştigat de acolo sau că văd în noul preşedinte un mare strateg universal, dar mă bucur că americanii au taxat-o pe Hillary Clinton, nevrednică de a ocupa fotoliul de la Casa Albă. Tipa de 69 de ani îmi dădea impresia că este un bebeluş care îşi dorea enorm această jucărie: preşedinţia SUA. Doar că nu a reuşit să convingă cu nimic din poziţia sa de secretar de stat, ba din contră prestaţia sa a fost una lamentabilă. Cred că ideea de a sta pe acelaşi scaun pe care a stat şi soţul său i-a venit atunci când Bill a fost „savurat“ pe la zonele intime de către Monica Lewinsky. Probabil şi-a imaginat că va avea parte de acelaşi tip de… tratament, asigurat însă, de data aceasta, de vreun mascul Lewinsky, cu limba tare şi jucăuşă. Din păcate pentru ea baroul oval se foloseşte şi la altceva, iar de limba tare şi jucăuşă va profita acum Donald Trump. În ceea ce o priveşte pe Moni, poate răsufla şi ea liniştită, iar dacă nu s-a ramolit prea mult între timp, ar putea liniştită să îşi reia… poziţia care a făcut-o celebră.

Revenind la lucrurile… de pe masă, adică mai serioase dar nu neapărat mai plăcute, Trump ar avea mari şanse să devină, dintr-un circar excentric şi slobod de gură, unul dintre cei mai apreciaţi preşedinţi pe care i-a avut vreodată America. Deşi nu prea pare, Trump are câteva atuuri. În primul rând, deţine o avere impresionantă de câteva zeci de miliarde de dolari, bani făcuţi din afaceri. Asta denotă că omul are ceva spirit intreprinzător în el, lucru care ar putea scoate America din haosul financiar în care a băgat-o administraţia Obama. Să nu uităm că Trump a avut o campanie de 32 de ori mai ieftină decât a lui Clinton.

Foarte mulţi analişti politici mioritici, susţin într-un mod stupid, că Trump seamănă foarte mult cu Vadim Tudor al nostru. Nimic mai fals. Într-adevăr, amândoi au avut gură slobodă, dar diferenţele dintre cei doi sunt uriaşe. În timp ce Trump deţine un imperiu financiar, care i se datorează exclusiv, Vadim Tudor se zbătea în datorii, nefiind în stare de-a lungul vieţii să administreze nici măcar un boutiqe. Apoi, Trump a demonstrat în fiecare confruntare pe care a avut-o cu Clinton că deţine soluţii concrete pentru problemele economice cu care se confruntă ţara sa. Asta în timp ce discursul lui Vadim se baza în mare parte pe baliverne şi pe atacarea haotică a adversarilor politici, fără să fie în stare să ofere soluţii financiare concrete. Din acest punct de vedere putem spune că mai degrabă Hillary Clinton se aseamănă mai mult cu Vadim decât Trump. În al treilea rând, în timp ce Vadim defila de unul singur pe unde apuca, Trump a avut în spate o echipă întreagă de specialişti, de care şi asculta.

Detractorii lui Trump sunt în majoritatea lor mari susţinători ai lui Obama, considerând mandatele acestuia un real succes. Nu ştiu dacă un om care timp de opt ani a reuşit contraperformanţa de a aduce economia ţării sale la un deficit de 20 trilioane, poate fi considerat un preşedinte bun. Un preşedinte care, din prisma funcţiei sale trebuia să fie un arbitru al ordinii mondiale, susţinea cu câteva luni înainte de formarea Statului Islamic, cea mai mare grupare teroristă poate din câte a existat vreodată şi din cauza căreia au fost ucise sute de mii de vieţi, că „nu este cazul să ne facem griji de nişte amatori care se joacă cu câteva puşti“.

Poate tocmai dezastrul lăsat de Obama şi de democraţii săi a reprezentat pârghia care i-a permis unui comediant ca Donald Trump să câştige alegerile.  Dacă în locul lui Trump ar fi candidat un om politic puternic, cu susţinere din partea Partidului Republican, Hillary nu ar fi adunat nici măcar o sută de electori. Asta tocmai pentru că politica democraţilor a fost o catastrofă, iar cu Hillary la continuitate ar fi devenit o calamitate.