Sf. Apostol Andrei, Cel întâi chemat și Ocrotitorul României

Sfântul Apostol Andrei („Protoclitul”-întâiul chemat) este unul dintre cei doisprezece Apostoli. Prima caracteristică ce ne surprinde la Apostolul Andrei este numele: nu este ebraic, așa cum ar fi fost de așteptat, ci este grec, semn evident al unei anumite deschideri culturale a familiei sale. Suntem în Galileea, unde limba și cultura greacă sunt destul de prezente. În listele celor Doisprezece, Apostolul Andrei ocupă al doilea loc, după cum vedem în Evanghelia lui Matei (10,1-4) și în cea a lui Luca (6,13-16), sau al patrulea loc după cum vedem în Evanghelia lui Marcu (3,14-18) și în Faptele Apostolilor (1,13-14). În orice caz, el se bucura cu siguranță de un mare prestigiu în sânul primelor comunități creștine.

Legătura frățească dintre Petru și Andrei, precum și chemarea comună adresată lor de Domnul, reies în mod explicit din Evanghelii. Citim: „Umblând de-a lungul Mării Galileii, [Iisus] a văzut doi frați: pe Simon, numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari, și le-a spus: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4,18-19; vezi și Marcu 1,16-17). Din cea de-a patra Evanghelie reținem un alt amănunt important: la început, Apostolul Andrei era ucenicul lui Ioan Botezătorul. Acest fapt ne arată că era un om care căuta, care împărtășea așteptarea mesianică a lui Israel, care dorea să cunoască mai de aproape cuvântul lui Dumnezeu, realitatea prezenței Domnului. Era cu adevărat un om al credinței și al nădejdii mântuitoare, și într-o zi l-a auzit pe Ioan Botezătorul proclamându-L pe Iisus ca „Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1,36); el atunci a plecat, și împreună cu un alt ucenic, al cărui nume nu este precizat, l-a urmat pe Iisus, Cel care era numit de Ioan „Mielul lui Dumnezeu”. Evanghelistul menționează: „au văzut unde locuiește și au rămas la El în ziua aceea” (Ioan 1,37-39). Sfântul Apostol Andrei s-a bucurat așadar de momente prețioase trăite lângă Iisus Hristos. Relatarea continuă cu o observație semnificativă: „Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan și-l urmaseră [pe Iisus], era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, și i-a spus: „L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă ‘Hristos’ – și l-a adus la Iisus” (Ioan 1,40-43), dovedind imediat un neobișnuit duh apostolic. Andrei, așadar, a fost primul dintre Apostoli chemat să îl urmeze pe Iisus Hristos. Tocmai pe acest fundament cultul liturgic al Bisericii îl onorează cu apelativul de Protoklitos, care înseamnă tocmai „primul chemat”.

Tradițiile evanghelice amintesc în mod particular numele lui Andrei în alte trei ocazii care ne ajută să cunoaștem puțin mai multe despre acest Apostol. Prima este aceea a înmulțirii pâinilor în Galileea. În acea situație grea, Apostolul Andrei a fost acela care i-a spus lui Iisus despre prezența unui copil care avea cu el cinci pâini de orz și doi pești: prea puțin – a recunoscut el – pentru toată mulțimea adunată în acel loc (cf. Ioan 6,8-9). Merită să fie subliniat, în acest caz, realismul lui Andrei: el l-a observat pe copil – de aceea pusese deja întrebarea: „Însă ce sunt acestea pentru atâția?” (ibidem) – și și-a dat seama de insuficiența puținelor sale resurse. Domnul Hristos totuși a știut să le facă să ajungă pentru mulțimea persoanelor venite să îl asculte. A doua ocazie a fost la Ierusalim. Ieșind din cetate, un ucenic îi arată lui Iisus măreția zidurilor care înconjurau templul. Răspunsul Învățătorului a fost surprinzător: a spus că din acele ziduri nu va mai rămâne piatră peste piatră. Atunci Apostolul Andrei, împreună cu Petru, Iacob și Ioan, l-a întrebat: „Spune-ne, când se vor întâmpla acestea și care este semnul când toate acestea vor începe să se împlinească” (Marcu 13,1-4). Pentru a-i răspunde la această întrebare, Domnul a rostit un important discurs despre distrugerea Ierusalimului și despre sfârșitul lumii, invitându-i apoi pe ucenicii Săi să citească cu înțelepciune semnele timpului și să fie mereu atenți. Din această întâmplare putem deduce că nu trebuie să ne temem să îi punem întrebări Mântuitorului Hristos, dar în același timp trebuie să fim gata să primim învățăturile, chiar surprinzătoare și dificile, pe care El ni le oferă.

În Evanghelii este, de asemenea, consemnată o a treia inițiativă a lui Andrei. Scenariul este încă la Ierusalim, cu puțin timp înainte de Pătimire. Pentru sărbătoarea Paștelui – relatează Ioan – au venit în orașul sfânt și unii greci, probabil prozeliți sau temători de Dumnezeu, veniți să îl adore pe Dumnezeul lui Israel de sărbătoarea Paștelui. Andrei și Filip, cei doi apostoli cu nume grecești, slujesc ca interpreți și mediatori pe lângă Iisus ai acestui mic grup de greci. Răspunsul Domnului la întrebarea lor pare – ca de obicei în Evanghelia lui Ioan – enigmatic, dar tocmai astfel se dovedește plin de semnificație. Iisus le spune celor doi ucenici și, prin intermediul lor, lumii grecești: „A venit ceasul ca Fiul omului să fie slăvit. Adevărat, adevărat vă spun vouă: dacă bobul de grâu, care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (12,23-24). Ce anume înseamnă aceste cuvinte în acest context? Domnul dorește să spună: Da, întâlnirea dintre mine și greci va avea loc, dar nu ca o simplă și scurtă discuție între mine și unele persoane, mânate mai ales de curiozitate. Prin moartea Mea, asemănătoare cu căderea în pământ a bobului de grâu, va sosi ceasul preamăririi Mele. Din moartea Mea pe cruce va izvorî marea rodnicie: „bobul de grâu mort” – simbol al morții Mele pe cruce – va deveni în înviere pâinea vieții pentru lume; va fi lumină pentru popoare și pentru culturi. Da, întâlnirea cu spiritul grecesc, cu lumea greacă, se va înfăptui la acea profunzime pe care o indică bobul de grâu care atrage la sine puterile pământului și ale cerului și devine pâine. Cu alte cuvinte, Iisus Hristos profețește Biserica grecilor, Biserica păgânilor, Biserica lumii ca rod al Paștilor Sale.

Tradiții foarte vechi văd în Sfântul Apostol Andrei, care le-a transmis grecilor acest cuvânt, nu doar interpretul câtorva greci în întâlnirea cu Iisus menționată acum, ci îl consideră Apostol al grecilor și ai altor popoare, al românilor, în anii care au urmat Rusaliilor. Ne fac cunoscut astfel faptul că în restul vieții sale el a fost vestitor și interpret al lui Iisus pentru spațiul culturii sau lumii grecești. O tradiție ulterioară relatează moartea lui Sfântului Apostol Andrei la Patras, unde și el a suferit chinurile răstignirii. În acel moment suprem, însă, în mod asemănător fratelui Petru, el a cerut să fie pus pe o cruce diferită de cea a lui Iisus Hristos. În cazul său este vorba de o cruce întretăiată, adică având îmbinarea transversală înclinată, care din acest motiv se cheamă „crucea sfântului Andrei”. Iată ce ar fi spus Apostolul cu acea ocazie, conform unei relatări antice (începutul secolului al VI-lea) intitulată Patima lui Andrei: „Fii binecuvântată, o, Cruce, inaugurată prin mijlocirea trupului lui Hristos și care ai devenit podoaba membrelor Sale, ca și cum ar fi fost pietre prețioase. Mai înainte ca Domnul să se răstignească pe tine, tu inspirai frică pământească. Acum însă, înzestrată cu o iubire cerească, ești primită ca un dar. Credincioșii știu, privindu-te, câtă bucurie posezi, câte daruri ai pregătite. Așadar, sigur și plin de bucurie vin la tine, pentru ca și tu să mă primești cu bucurie ca ucenic al Celui care a fost atârnat pe tine… O, fericită Cruce, care ai primit măreția și frumusețea membrelor Domnului! … Ia-mă și du-mă departe de oameni și redă-mă Învățătorului meu, pentru ca prin intermediul tău să mă primească Cel care prin tine m-a mântuit. Fii binecuvântată, o, Cruce; fii cu adevărat binecuvântată!”. După cum se vede, este aici o foarte profundă spiritualitate creștină, care vede în Cruce nu atât un instrument al torturii, cât mai degrabă mijlocul incomparabil al unei depline asemănări cu Mântuitorul, cu Bobul de grâu căzut în pământ. Noi trebuie să învățăm de aici o lecție foarte importantă: crucile noastre dobândesc valoare dacă sunt considerate și primite ca parte a crucii lui Hristos, dacă sunt atinse de reflexia luminii Sale. Doar prin acea Cruce și suferințele noastre sunt înnobilate și dobândesc adevăratul lor sens.

Sfântul Apostol Andrei să ne învețe să îl urmăm pe Mântuitorul cu promptitudine, să le vorbim cu entuziasm despre El tuturor celor pe care îi întâlnim, și mai ales să cultivăm un raport de adevărată familiaritate cu El, pe deplin conștienți că doar în Hristos cel Înviat putem găsi sensul ultim al vieții și al morții noastre.

 



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni