Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la ceas aniversar

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei împlinește vineri, 2 decembrie, 2016, 32 de ani de la instalarea ca Episcop al Aradului, după ce luni 28 noiembrie, 2016, a împlinit 7 ani de la ridicarea în demnitatea de Arhiepiscop al Aradului. Această perioadă de păstorire a Arhipăstorului nostru a fost dăruită experienței iubirii lui Dumnezeu și posibilității de a o împărtăși celorlalți. Să ne rugăm din suflet pentru Arhiepiscopul nostru  Timotei, Părintele comunității locale, la acest ceas aniversar. Să ne rugăm cu toții împreună pentru el, pentru ca Preasfânta Treime, Dumnezeul iubirii, să îl binecuvânteze și să reverse peste el duioșia Sa încă mulți și mulți ani în „sarcina episcopalis”, pentru a experimenta noi toți necesitatea și frumusețea de „a fi și a merge împreună”.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei este un om care îi are pe oameni la inimă, care este atins de evenimentele oamenilor. El est om pentru ceilalți, fiind cuprins de neliniștea lui Dumnezeu față de oameni. Sfântul Ambrozie le cerea preoților ca să se facă iubiți. În lucrarea De officiis, el afirmă: „Ceea ce face iubirea, nu va putea niciodată să o facă frica. Nimic nu este atât de folositor ca a se face iubit” (II, 29). Această viziune pastorală și misionară a marelui episcop al Mediolanului se vede întrupată și actualizată în anii de slujire ai Înaltpreasfințitului Timotei, care sunt o icoană a slujirii, echilibrului, iertării și bunăvoinței, spunând zi de zi „da” din partea sa lui Dumnezeu. Întru mulți și fericiți ani Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop Timotei !

 

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni